Altele

Dorinel Munteanu, la pământ după eliminarea din Cupă. ”Ne gândim dacă mai avem bani de deplasare”

Dorinel Munteanu
Dorinel MunteanuČTK / imago sportfotodienst / Razvan Pasarica/SPORT PICTURES/ Profimedia
Oțelul Galați și Sepsi s-au anihilat reciproc cu un 0-0 care nu a ajutat pe nimeni și au fost ambele eliminate din Cupa României. CSM Reșița (Liga 2) și Unirea Alba-Iulia (Liga 3) sunt cele care merg mai departe în competiție din grupa D.

Echipa antrenată de Dorinel Munteanu avea nevoie de o victorie pentru a spera la calificare, dar gălățenii au ratat ocazii pe bandă rulantă și s-au văxzut eliminați din Cupa României cu o victorie, un egal și o înfrângere.

Dorinel Munteanu nu și-a putut ascunde dezamăgirea, ba chiar a avut un discurs foarte dur legat nu doar de prestația echipei ci chiar de viitorul clubului Oțelul Galați.

”Mi-aş fi dorit să înţeleagă şi băieţii ca în ultimele două meciuri pe teren propriu, să terminăm mai bine, dar le-am terminat în genunchi. Deşi jocul a fost fără miză, era imposibil, dar nu mi-a plăcut jocul nostru. Din păcate, mai avem o deplasare la Cluj, avem un meci greu cu CFR Cluj”.

”Nu ştiu ce rost mai are această deplasare, jocul nu-mi dă speranţe deloc. Jucătorii sunt în vacanţă deja, altă explicaţie nu găsesc. Voiam să-i protejez, dar azi a fost un joc de atitutidine, de caracter. S-a văzut cât de mult ţin jucătorii la acest club”, a declarat după partidă Dorinel Munteanu.

”Nu mai văd lumina de la capătul tunelului”

Munteanu a vorbit apoi despre probleme grave care privesc și conducerea clubului gălățean, nu doar pe fotbaliștii pe care îi antrenează și a lăsat de înțeles că există probleme financiare.

”Cred că după trei ani jumate la acest club, este cea mai dureroasă zi, nu m-am simţit ca astăzi niciodată”.

”Suntem într-o situaţie critică. Sunt speranţe minime, doar o minune de la Dumnezeu să intrăm în normalitate, unii oameni au făcut eforturi, sponsorii, domnul primar. Cei care trebuiau să ne susţină, nu au făcut-o însă”. 

”Chiar nu mai văd luminiţa de la capătul tunelului. Un an în care mi-am pus speranţe, îmi făceam calcule. Noi ne gândim dacă avem bani de deplasare la Cluj”, a declarat Dorinel Munteanu, potrivit PrimaSport.