19 decembrie
Cum arată sferturile Cupei României:
CFR Cluj (1A) - Universitatea Craiova (2B)
Farul Constanța (1C) - Învinsa din barajul CSM Reșița - Unirea Alba Iulia (2D)
Metalul Buzău (1B) - Rapid București (2A)
Câștigătoarea din barajul CSM Reșița - Unirea Alba Iulia (1D) - Câștigătoarea din barajul Poli Iași - FC Hermannstadt (2C)
Urmează să se stabilească datele la care se vor disputa meciurile de baraj.
Ulterior, sferturile de finală vor avea loc pe 2 aprilie 2025.
Rapid - CFR Cluj 0-2


Ceahlăul - FC Botoșani 0-1

Afumați - FC Argeș 2-0
Aflăm ultimele echipe calificate în sferturile de finală ale Cupei României. Duelul principal al Grupei A se joacă între Rapid București și CFR Cluj, ocupantele primelor două locuri care asigură calificarea mai departe. Cele două au 6, respectiv 4 puncte.
Rapidiștii și clujenii pot merge la braț în ”sferturi”, dar CFR Cluj poate fi încurcată de Botoșani, care joacă la Ceahlăul Piatra Neamț, în derby-ul Moldovei. Cu o victorie, botoșănenii, care au acum 3 puncte, se pot califica dacă clujenii nu câștigă în Giulești.
Rapid nu mai poate pierde calificarea, chiar dacă pierde. Are victorie în meciul direct cu Botoșani, principalul criteriu de departajare în această competiție.
Programul zilei și clasamentul Grupei A:


18 decembrie
FCSB - Universitatea Craiova 0-2
Prestație slabă a bucureștenilor, care pierd calificarea în sferturi, în condițiile în care aveau nevoie doar de un rezultat de egalitate pentru a încheia pe locul 2. Meciul direct face ca formația olteană să obțină locul secund și să se califice așadar în faza eliminatorie a competiției.
În prima repriză, Andrei Ivan a irosit o șansă imensă de a deschide scorul după o greșeală a lui Ngezana. Cu toate astea, în prelungiri, oaspeții au înscris în urma unui corner prin costaricanul Carlos Mora.
Nici partea secundă nu a fost de partea roș-albaștrilor, în ciuda introducerii în teren a unor jucători precum Șut, Olaru sau Bîrligea. Mitriță a stabilit scorul final și a asigurat calificarea trupei lui Gâlcă pe final. După ce a fost faultat de Dawa, Mitriță a transformat cu succes din lovitură liberă.

Dinamo - Petrolul 0-0
Rezultatul de egalitate nu convine niciuneia dintre echipe, atât Dinamo cât și Petrolul fiind obligate să obțină succesul. Remiza albă face ca cele două combatante să fie eliminate din competiție.

Agricola Borcea - Metalul Buzău 0-3
Divizionara secundă Metalul Buzău este revelația acestui sezon în Cupa României. După ce au eliminat U Cluj în drumul către grupe, au învins ulterior Univ Craiova și au încheiat la egalitate cu Dinamo pe Arcul de Triumf, Metalul se impune fără probleme cu echipa din Liga a 3-a Agricola Borcea.
Cu 7 puncte și din postura de lider în Grupa B, Metalul Buzău merge în sferturi alături de Universitatea Craiova.
Poli Iași - FC Hermannstadt 0-0
Rezultatul le obligă pe cele două formații la o nouă întâlnire în Cupa României, acolo unde situația din Grupa C nu este finalizată, Poli Iași și Hermannstadt fiind în acest moment la egalitate perfectă chiar și în ceea ce privește golaverajul.
Moldovenii au în acest moment 5 puncte, 1-1 cu UTA Arad și victorie 2-1 cu Sănătatea Cluj fiind rezultatele înregistrate de formația lui Emil Săndoi.
De partea cealaltă, sibienii lui Marius Măldărășanu au obținut aceleași rezultate în primele 2 partide: victorie 2-1 cu Unirea Ungheni și 1-1 cu Farul lui Hagi.

Așadar, partida va trebui să se rejoace la o dată care urmează să fie stabilită. Situația este precum cea din Grupa D între Unirea Alba-Iulia (Liga 3) și CSM Reșița (Liga 2).
Citește și: Caz unic în Grupa D a Cupei României. Departajarea trebuie să se facă printr-un meci de baraj
Echipele de start

UTA Arad - Farul Constanța 1-5
Într-o Grupă C complicată, Farul lui Gheorghe Hagi a făcut instrucție în ultima etapă cu arădenii lui Rednic, în minutul 30 constănțenii având deja avantaj de 3 goluri, după reușitele semnate de Cojocaru (4, 20) și Gabriel Buta (28), Lamine Ghezali reducând din diferență pentru gazde în minutul 33. La pauză, marinarii tot au intrat cu un avans de 3 goluri, Eduard Radaslavescu punctând chiar înainte de încheierea primei părți.
În actul secund, Doicaru a înscris golul 5 pentru Farul.
Cu 5 puncte acumulate, Farul se califică în sferturi de pe primul loc în Grupa C, locul 2 urmând a fi stabilit după rejucarea meciului Poli Iași - Hermannstadt, în 2025.
Echipele de start

Sănătatea Cluj - Unirea Ungheni 1-1

Echipele de start
În grupa B, FCSB are nevoie de un singur punct pentru a se califica în sferturile de finală ale Cupei României, dar va fi dificil pentru că adversară îi va fi Universitatea Craiova, care trebuie să învingă dacă mai vrea să continue în Cupă.
Mai mult, roș-albaștrii nu vor folosi cel mai bun 11, pentru că au decis că mai important este meciul cu Poli Iași din campionat.
Tot în această grupă se întâlnesc Dinamo și Petrolul Ploiești. Amândouă vizează victoria pentru a fi sigure de calificare.
Outsiderele fac jocurile în această grupă. Metalul Buzău e pe locul 2 și cu o victorie în deplasare contra celor de la Agricola Borcea este calificată mai departe.
Meciul Grupei C de azi este Uta vs. Farul. Constănțenii au nevoie de victorie pentru a se califica în sferturi.
Programul zilei:

Citește și: Ultima etapă a grupelor Cupei României, fără VAR. Anunțul FRF
CSM Reșița (Liga 2) și Unirea Alba-Iulia (Liga 3) au produs surpriza în Grupa D a Cupei României, reușind să elimine finalista din sezonul precedent, Oțelul Galați, dar și dubla câștigătoare (2021/22 și 2022/23) Sepsi.
Citește și: Caz unic în Grupa D a Cupei României. Departajarea trebuie să se facă printr-un meci de baraj

Oțelul Galați - Sepsi 0-0
Echipa antrenată de Dorinel Munteanu avea nevoie de o victorie pentru a spera la calificare, însă nu au reușit să treacă de o echipă plină de juniori a celor de la Sepsi. Juric a ratat cele mai mari ocazii ale gălățenilor. Atacantul a trimis în bară, iar apoi a fost blocat de portarul covăsnenilor, Gyenge.

CSM Reșița - Csikszereda 0-0
Reșițenii au reușit să țină în șah liderul din Liga 2, Csikszereda, și să obțină punctul necesar calificării în sferturile de finală. Chiar dacă au terminat grupa neînvinși, ciucanii au ratat calificarea în fazele eliminatorii.

Unirea Alba-Iulia - CSM Râmnicu Vâlcea 3-1
Darius Indrei a făcut dubla în prima repriză. Atacantul a deschis scorul în minutul 13, iar apoi a dublat avantajul Unirii în prelungirile primei reprize. Vâlcenii, care nu mai aveau nicio șansă la calificare, au redus din handicap în partea secundă.
Cu patru minute înainte de final, Unirea Alba-Iulia s-a distanțat din nou la două goluri și a scăpat de emoțiile de final de meci. Prin victoria din ultima rundă, Unirea Alba-Iulia, formație din Liga 3, a terminat grupa neînvinsă (V2, E1) și a obținut calificarea în sferturile de finală ale Cupei României.

Toate cele trei partide ale ultimei runde din Grupa D se vor desfășura de la ora 20:00. Doar echipele clasate pe primele două locuri își asigură prezența sferturile de finală ale Cupei României.
Înaintea rundei, clasamentul este unul surprinzător, cu formațiile de ligă secundă CSM Reșița și Csikszereda M. Ciuc pe primele două locuri. Sepsi și CSM Râmnicu Vâlcea nu mai au nicio șansă la calificare, în timp ce Oțelul și Unirea Alba Iulia speră în continuare.



Program Cupa României
Sferturi de finală: 2 aprilie 2025
Semifinale: 23 aprilie 2025
Finala: 14 mai 2025