Salt la conținutul principal

Cupa României | Au fost stabilite cele 25 de meciuri din Turul 2. Ceahlăul și CS Tunari intră în joc

Ceahlăul debutează în Cupa României
Ceahlăul debutează în Cupa RomânieiAgerpres

Federația Română de Fotbal a stabilit programul Turului 2 din Cupa României, ediția 2026/2027. Cele 25 de partide sunt programate miercuri (5 august).

50 de echipe se luptă pentru calificare

În această fază a competiției vor evolua cele 36 de formații calificate din Turul 1, cărora li se alătură alte 14 echipe.

Viitorul Onești, Olimpic Zărnești și Minaur Baia Mare, ocupante ale locului cinci în play-off-ul Ligii 3, intră acum în competiție, la fel ca KSE Târgu Secuiesc, Agricola Borcea, Cetatea Turnu Măgurele și Sănătatea Cluj, clasate pe poziția a patra.

Lista este completată de Sporting Liești, Flacăra Moreni și SCM Zalău, formații care au terminat pe locul al treilea, dar și de Minerul Lupeni și Unirea Alba Iulia, ocupante ale poziției secunde care nu au reușit promovarea în Liga 2.

CS Tunari și Ceahlăul Piatra Neamț, două dintre echipele retrogradate din eșalonul secund, sunt celelalte participante nou-intrate în Cupa României.

Șoimii Gura Humorului și AFC Câmpulung Muscel nu au fost incluse în program, deoarece nu și-au reluat activitatea. Prima formație a terminat pe locul secund în play-off-ul Seriei 1 din Liga 3, în timp ce Câmpulung Muscel a avut cel mai slab bilanț dintre cele cinci echipe retrogradate din Liga 2.

Șase câștigătoare regionale continuă în Cupa României

Bradul Putna, Corona Brașov, CSM Caransebeș, ACSC Domnești, AF Bolintin Vale și Petrolul Berca sunt cele șase câștigătoare ale finalelor Fazei Regionale care au obținut calificarea în Turul 2.

AFC Chieșd este singura dintre cele șapte câștigătoare regionale care a fost eliminată în runda precedentă.

Partidele au fost stabilite de Departamentul Competiții al FRF în funcție de criteriul geografic, fără organizarea unei trageri la sorți.

Programul complet al Turului 2 din Cupa României

CSM Sighetu Marmației – Minaur Baia Mare

Lotus Băile FelixCrișul Sântandrei

CS Timișul Șag – Unirea Sântana

CSM Caransebeș – Minerul Lupeni

Viitorul Cluj – SCM Zalău

Sănătatea Cluj – Unirea Alba Iulia

CIL Blaj – ACS Mediaș

Metalurgistul CugirJiul Petroșani

FC Păușești OtăsăuCSM Târgu Jiu

ACSO Filiași – ACS Oltul Curtișoara

Dunărea Giurgiu – Cetatea Turnu Măgurele

CS Axiopolis Cernavodă – Agricola Borcea

Dunărea Călărași – Înainte Modelu

AF Bolintin-Vale – Progresul Spartac

Progresul MogoșoaiaVoința Crevedia

CS Păulești – CS Tunari

Petrolul Berca – CSO Băicoi

FC Pucioasa – Flacăra Moreni

ACSC Domnești – Olimpic Zărnești

Corona Brașov – CSM Săcele

Unirea Braniștea – Sporting Liești

CSM Adjud – KSE Târgu Secuiesc

Aerostar Bacău – Viitorul Onești

CS Gheorgheni – Ceahlăul Piatra Neamț

Bradul Putna – ACS USV Iași

Echipele trecute primele vor evolua pe teren propriu, după ce în sezonul precedent s-au clasat mai jos decât adversarele lor.

Calendarul Cupei României 2026/2027

Turul 2: 5 august 2026

Turul 3: 12 august 2026

Play-off: 19 august 2026

Faza grupelor, etapa 1: 2 septembrie 2026

Faza grupelor, etapa 2: 28 octombrie 2026

Faza grupelor, etapa 3: 2 decembrie 2026

Sferturi de finală: 3 martie 2027

Semifinale: 21 aprilie 2027

Finala: 12 mai 2027

Fotbal