Apple TV+, care nu a precizat când va fi lansat filmul, promite ”un acces exclusiv în culisele superstarului mondial Lionel Messi”, autor a șapte goluri la Mondialul de anul trecut, dintre care două în finala câștigată la penalty-uri contra Franței (3-3 după prelungiri).
Produs de Smuggler Entertainment, cu Tim Pastore, câștigător al premiului Emmy, producător executiv al proiectului, serialul va retrasa parcursul lui Messi la echipa Argentinei de la primul lui meci, în 2005, marcat de o eliminare încă din primele minute de joc, până la consacrarea septuplului 'Balon de Aur' la 35 de ani, la cea de-a cincea sa Cupă Mondială, dintre care o finală pierdută în 2014.
Superstarul își va spune propria poveste despre perioada petrecută la echipa națională argentiniană, care va fi centrată pe drumul său spre gloria de la Cupa Mondială.
Programul va include imagini realizate de regizori pe parcursul turneului istoric, în care a fost urmărit de camere de luat vederi, de la terenurile de antrenament până la intimitatea relativă a camerei sale de hotel.
De mai mulți ani, platformele de streaming se întrec în documentare sportive. În plină pandemie de Covid-19, în 2020, documentarul în zece episoade ”The Last Dance”, difuzat pe ESPN și Netflix, a prezentat ultimul titlu câștigat în NBA de Michael Jordan cu Chicago Bulls (1998), înregistrând un mare succes.
După două sezoane la Paris Saint-Germain, Leo Messi va părăsi gruparea franceză, dar viitoarea sa destinație nu este cunoscută încă.