Altele

UEFA, noi sancțiuni dure pentru FRF după un meci al României din Nations League

Meciul România - Cipru din luna noiembrie 2024 s-a încheisat cu scorul de 4-1 pentru tricolori
Meciul România - Cipru din luna noiembrie 2024 s-a încheisat cu scorul de 4-1 pentru tricoloriVasile Mihai-Antonio / GETTY IMAGES EUROPE / Getty Images via AFP

Comisia de Control, Etică și Disciplină (CEDB) din cadrul UEFA a anunțat noi sancțiuni împotriva Federației Române de Fotbal, după incidentele din partida România – Cipru (4-1), disputată pe 18 noiembrie 2024, în UEFA Nations League.

FRF a fost amendată cu 55.250 de euro, iar pentru următorul meci pe care România îl va disputa pe Arena Națională în competiții UEFA, trei sectoare (105, 106, 107) vor fi închise, însă această măsură este suspendată pe doi ani și va fi aplicată doar dacă se repetă incidentele.

Amenzile încasate de FRF după România - Cipru

30.000 euro pentru comportament rasist și discriminatoriu al suporterilor;

14.000 euro pentru blocarea căilor de acces;

11.250 euro pentru utilizarea de materiale pirotehnice;

FRF, amendată cu suma record de 128.000 de euro după România - Kosovo

Această decizie vine nu departe de episodul în care FRF a primit o sancțiune mult mai dură pentru incidentele de la partida România – Kosovo, când meciul a fost abandonat în prelungiri de oaspeți.

Atunci, UEFA a impus o amendă totală de 128.000 de euro și a dispus închiderea stadionului pentru următorul meci de acasă, pe fondul scandărilor xenofobe, folosirii laserelor, aruncării de obiecte și tulburării imnurilor naționale.

Sancțiunile repetate arată o problemă serioasă cu comportamentul fanilor în meciurile naționale, iar FRF se confruntă cu presiuni tot mai mari pentru a controla astfel de incidente.