În premieră în istoria competiției, primele patru naționale din clasamentul FIFA au ajuns împreună în semifinalele unui Campionat Mondial.
Romero: ”Ne vom da sufletele împotriva Angliei”
Argentina vine după calificarea în fața Elveției, iar fundașul Cristian Romero a transmis un mesaj războinic înaintea confruntării cu reprezentativa pregătită de Thomas Tuchel.
”Ne vom da sufletele împotriva Angliei. Vom lăsa totul pe teren pentru a ajunge din nou în finală”, a declarat fundașul lui Tottenham.
Rivalitatea dintre cele două naționale este una dintre cele mai puternice din fotbalul mondial. Englezii nu au uitat sfertul de finală al Cupei Mondiale din 1986, decis de celebrul gol marcat cu „mâna lui Dumnezeu” de Diego Maradona, în timp ce în Argentina conflictul din Insulele Falkland (Malvine) din 1982 continuă să aibă o puternică încărcătură simbolică.
Messi: ”Va fi un meci special”
Pentru Lionel Messi, semifinala are și o semnificație aparte. Căpitanul Argentinei nu a întâlnit niciodată Anglia la nivel de echipă națională, deși debutul său a venit la scurt timp după ultimul duel dintre cele două reprezentative, disputat în 2005.
”Niciodată nu am jucat împotriva Angliei, va fi un meci special. Partidele contra formațiilor mari sunt mereu așa. Este o semifinală de Cupă Mondială, o vom pregăti cum putem mai bine”, a spus Messi.
În sfertul de finală cu Elveția, starul argentinian a oferit pasa decisivă la golul lui Alexis Mac Allister și a devenit cel mai bun pasator din istoria Cupei Mondiale. Totodată, el este și golgheterul all-time al competiției, cu 21 de goluri, unul mai mult decât Kylian Mbappé.
Scaloni: ”Este doar un meci de fotbal”
În ciuda încărcăturii istorice a confruntării, selecționerul Lionel Scaloni a încercat să reducă tensiunea din jurul meciului.
”Este un meci de fotbal, nimic mai mult, acesta este mesajul pe care vreau să-l transmit. Repet, este doar un meci de fotbal, atât. Punct”, a declarat selecționerul campioanei mondiale.
Semifinale istorice la Cupa Mondială
Pe lângă duelul dintre Argentina și Anglia, cealaltă semifinală le va opune pe Franța și Spania, într-o confruntare pe care mulți o consideră drept adevărata finală a turneului.
Ediția din 2026 marchează și un moment rar în istoria competiției. Este doar a treia oară când toate cele patru semifinaliste au câștigat cel puțin o dată Cupa Mondială, după edițiile din 1970 și 1990 și prima dată când primele patru clasate în topul FIFA ajung în această fază a turneului.
Franța - Spania se va disputa marți, la Arlington (Texas), iar Argentina - Anglia miercuri, la Atlanta. Ambele semifinale vor începe la ora 22:00 a României.
