Altele

S-a anunțat când se pun în vânzare biletele pentru Cupa Mondială 2026

Fanii pot comanda bilete pentru Cupa Mondială 2026
Fanii pot comanda bilete pentru Cupa Mondială 2026 ADIL BENAYACHE / Sipa Press / Profimedia
Fanii pot comanda bilete pentru Cupa Mondială 2026 începând cu data de 10 septembrie, a anunțat, marți, forul mondial al fotbalului (FIFA), scrie DPA.

Prima fereastră de comandă şi de selectare ulterioară a biletelor va începe în acea zi.

Pentru a avea posibilitatea de a obține bilete pentru turneul din SUA, Mexic şi Canada, părțile interesate trebuie să-şi facă propriul FIFA ID pe site-ul de federației internaționale.

FIFA îi îndeamnă pe oameni să facă acest lucru cât mai repede cu putință.

Biletele vor fi vândute în mai multe etape până la finala turneului, programată pe 19 iulie 2026.

Circa 6,5 milioane de vizitatori sunt aşteptați să participe la Cupa Mondială. Cu 48 de echipe şi 104 meciuri în trei țări, este cea mai mare ediție a Cupei Mondiale până în prezent.

Cererea, în special pentru meciurile care implică echipele mari sau importantele meciuri din faza grupelor, va depăşi mai mult ca sigur oferta.

Unele bilete au fost deja alocate. Spre exemplu, FIFA a oferit bilete comune pentru Cupa Mondială a Cluburilor şi pentru Cupa Mondială, cu intenția de a spori uneori vânzările slabe pentru recenta ediție a turneului din SUA.

Încă nu se ştie ce echipe vor juca. Grupele Cupei Mondiale vor fi trase la sorți la începutul lunii decembrie. FIFA nu a anunțat cu exactitate când şi unde va avea loc ceremonia tragerii la sorți.