România, subestimată de turci. Hacıosmanoğlu vede deja Turcia câștigând Grupa D la Mondial

România, subestimată de Turcia
România, subestimată de TurciaSerhat Cagdas / ANADOLU / Anadolu via AFP / Profimedia

Chiar dacă barajul pentru calificarea la Campionatul Mondial din 2026 nici măcar nu a început, Turcia se vede deja mare favorită în Grupa D a turneului final.

Declarația vine chiar de la președintele Federației Turce de Fotbal, Ibrahim Hacıosmanoğlu, care a transmis un mesaj surprinzător de încrezător, în ciuda faptului că naționala sa încă nu și-a asigurat prezența la competiție.

"Este una dintre cele mai bune trageri la sorți posibile. Australia, Paraguay și Statele Unite. Cred că băieții noștri vor câștiga grupa. După ce ajungem aici, este esențial ca Turcia să câștige grupa. Cred că băieții noștri curajoși vor realiza acest lucru", a declarat Ibrahim Haciosmanoglu, președintele Federației, potrivit presei din Turcia.

CITEȘTE ȘI - Reacția americanilor, după tragerea la sorți a Cupei Mondiale 2026: "Naționala SUA e bucuroasă"

În Grupa D sunt deja confirmate Statele Unite ale Americii, Paraguay și Australia, iar locul patru va fi ocupat de câștigătoarea play-off-ului dintre Slovacia, Kosovo, Turcia și România. Meciurile decisive vor avea loc la sfârșitul lunii martie 2025.