Altele

Prima declarație a lui Kevin Ciubotaru după convocarea în premieră la naționala României

Kevin Ciubotaru a fost convocat în premieră la lotul naționalei
Kevin Ciubotaru a fost convocat în premieră la lotul naționalei ČTK / imago sportfotodienst / Anca Tepei

Fundaşul Kevin Ciubotaru, convocat în premieră la prima reprezentativă de fotbal a României, a declarat, luni, că încearcă să fructifice această ocazie şi să învețe cât mai multe lucruri de la selecționerul Mircea Lucescu şi de colegii săi din lot.

"Am primit vestea convocării de la antrenorul Marius Măldărăşanu. E o mare bucurie, pentru că de mic am avut visul de a ajunge la echipa națională de seniori. E o mândrie pentru mine şi familia mea. Cei din familie poate se bucură şi mai mult decât mine, pentru că eu poate încă nu realizez ce mi se întâmplă. Dar încerc să fructific această ocazie care mi s-a dat.

E o experiență de care vreau să mă bucur cât mai mult. O să dau tot ce pot la antrenamente şi chiar la meci, dacă domnul Lucescu îmi va da minute. Trebuie să învăț cât mai multe de la domnul Lucescu şi de la ceilalți jucători. Am vorbit cu Ianis Hagi când eram şi eu la Rangers. Ne-am şi antrenat o perioadă atunci, a fost o mare bucurie. Iar acum mă bucur şi mai mult că sunt cu el împreună la lotul mare", a spus jucătorul în vârstă de 21 de ani.

"Născut la Roma"

"Eu sunt născut la Roma, iar fotbalul l-am început la 8 ani, la Ciampino. De atunci mi-am dorit să ajung departe. Ne-am mutat în România acum pentru că am văzut că era o şansă bună ca să fac pasul spre naționala mare. Eu spun că a fost o alegere foarte bună ca să pot să cresc ca jucător. Suporterii să mă vadă ca un jucător care îşi doreşte să ajungă la cel mai înalt nivel. Pentru că se poate ajunge oriunde cu muncă şi perseverență", a adăugat Kevin Ciubotaru.

Statistici Kevin Ciubotaru
Statistici Kevin CiubotaruFlashscore

Citește și: Surprize în lotul României! Jucătorii convocați de Lucescu pentru meciurile cu Moldova și Austria

Echipa națională de fotbal a României întâlneşte Moldova într-un meci amical, pe 9 octombrie (21:00), şi Austria, la 12 octombrie (ora 21:45), în preliminariile Cupei Mondiale din 2026, ambele partide urmând să se dispute pe Arena Națională din Capitală.

În Grupa H, Bosnia-Herțegovina ocupă primul loc, cu 12 puncte (5 jocuri), urmată de Austria, 12 puncte (4 jocuri), România, 7 puncte (5 jocuri), Cipru, 4 puncte (5 jocuri), San Marino, 0 puncte (5 jocuri).

La Cupa Mondială găzduită de SUA, Mexic şi Canada se califică direct câştigătoarele celor 12 grupe preliminare din zona Europa, în timp ce echipele de pe locurile 2 împreună cu cele mai bune 4 câştigătoare de grupe din Liga Națiunilor vor fi împărțite prin tragere la sorți şi vor disputa două jocuri de baraj (semifinală şi finală) pentru a se stabili ultimele 4 naționale europene calificate.