Salt la conținutul principal

Perioada de glorie a Spaniei! Ibericii au realizat un lucru unic în fotbalul mondial

Naționala Spaniei sărbătorește titlul mondial
Naționala Spaniei sărbătorește titlul mondialEVRIM AYDIN / ANADOLU / ANADOLU VIA AFP

Grație victoriei obținute duminică în finala cu Argentina, Spania a devenit prima țară care deține simultan Cupa Mondială masculină şi feminină, de la crearea celei de-a doua competiții, în 1991.

Statele Unite s-au impus în patru rânduri (1991, 1999, 2015, 2019) în cele nouă ediții ale Mondialului feminin, dar nu a câştigat niciodată titlul la masculin, la fel ca şi Norvegia şi Japonia, campioane la feminin în 1995, respectiv 2011.

Doar Germania a reuşit să câştige cele două competiții, însă selecționata feminină a acestei țări a deținut trofeul din 2003 şi până în 2011, iar cea masculină în perioadele 1990-1994 şi 2014-2018.

Spania a câştigat, de asemenea, aurul la Jocurile Olimpice 2024, precum şi titlul de campioană europeană, în acelaşi an, la masculin, precum şi primele două ediții ale Ligii Națiunilor (2024, 2025), la feminin.

Alexia Putellas şi colegele sale din naționala spaniolă a cucerit trofeul la Cupa Mondială 2023, cu trei ani înaintea elevilor selecționerului Luis de la Fuente.

Presa spaniolă subliniază totodată că Spania este singura țară care a cucerit două titluri de campioană mondială la masculin în secolul XXI (în 2010 şi 2026).

Fotbal