Altele

Pe ce stadion va juca România primul meci din preliminariile pentru Cupa Mondială din 2026

România lui Mircea Lucescu începe campania de calificare la Cupa Mondială din 2026 în luna martie
România lui Mircea Lucescu începe campania de calificare la Cupa Mondială din 2026 în luna martieCristian Stavri / Alamy / Alamy / Profimedia
Naționala României își începe campania de calificare la Cupa Mondială din 2026 pe data de 21 martie, de la ora 21:45.

În primul duel din Grupa H, România va primi acasă vizita Bosniei & Herțegovina.

Tricolorii încep campania de calificare la CM 2026 pe Arena Națională

Cu aproape două luni înainte de startul acestui duel, UEFA a publicat pe site-ul oficial informația privind stadionul care va găzdui meciul de debut al echipei noastre naționale.

Potrivit site-ului UEFA, România urmează să întâlnească Bosnia pe Arena Națională din București, cel mai mare stadion din țară, cu o capacitate de 55.634 de locuri.

Din păcate pentru ”Tricolori”, există șanse mari ca partida împotriva Bosniei să se desfășoare fără spectatori, având în vedere că România are terenul suspendat pentru un meci, ca urmare a incidentelor petrecute la finalul confruntării cu Kosovo din Liga Națiunilor.

Citește și: România lui Mircea Lucescu va disputa două meciuri amicale în 2025. Cine sunt adversarii

Reprezentanții Federației Române de Fotbal au înaintat un apel la TAS (Tribunalul de Arbitraj Sportiv de la Lausanne), încercând să anuleze sancțiunea impusă de UEFA.

Rămâne de văzut dacă acest demers va avea succes și dacă România va putea conta pe susținerea fanilor în partida împotriva Bosniei.

Grupa României în preliminariile pentru Cupa Mondială din 2026
Grupa României în preliminariile pentru Cupa Mondială din 2026Flashscore

Programul complet al Grupei H din preliminariile CM din 2026

21 martie

21:45 – Cipru – San Marino

21:45 – ROMÂNIA – Bosnia și Herțegovina

24 martie

21:45 – Bosnia și Herțegovina – Cipru

21:45 – San Marino – ROMÂNIA

7 iunie

16:00 – Bosnia și Herțegovina – San Marino

21:45 – Austria – ROMÂNIA

10 iunie

21:45 – ROMÂNIA – Cipru

21:45 – San Marino – Austria

6 septembrie

21:45 – Austria – Cipru

21:45 – San Marino – Bosnia și Herțegovina

9 septembrie

21:45 – Bosnia și Herțegovina – Austria

21:45 – Cipru – ROMÂNIA

9 octombrie

21:45 – Austria – San Marino

21:45 – Cipru – Bosnia și Herțegovina

12 octombrie

16:00 – San Marino – Cipru

21:45 – ROMÂNIA – Austria

15 noiembrie

19:00 – Cipru – Austria

21:45 – Bosnia și Herțegovina – ROMÂNIA

18 noiembrie

21:45 – Austria – Bosnia și Herțegovina

21:45 – ROMÂNIA – San Marino