Altele

Nume nou convocat la naționala Angliei + Bellingham și Foden revin pentru duelurile din noiembrie

Jude Bellingham și Phil Foden fac parte din planurile lui Tuchel
Jude Bellingham și Phil Foden fac parte din planurile lui TuchelMarc Aspland / News Licensing / Profimedia

Selecționerul Angliei, Thomas Tuchel, i-a rechemat pe Jude Bellingham (Real Madrid) și Phil Foden (Manchester City) în lotul pentru meciurile de săptămâna viitoare din preliminariile Cupei Mondiale, contra Serbiei (acasă) și Albaniei (în deplasare).

Cei doi au lipsit data trecută, când Anglia și-a asigurat calificarea la turneul final din America de Nord, cu două etape înainte de final, după victoria cu 5-0 în fața Letoniei.

Jack Grealish (Everton) nu a fost convocat nici de această dată, în ciuda startului bun de sezon, iar atacantul veteran Danny Welbeck (Brighton & Hove Albion), autor a șase goluri în Premier League, a fost și el lăsat pe dinafară.

În total, Tuchel a operat șase schimbări față de lotul anunțat în octombrie. Printre absențele notabile se numără fundașul stânga Myles Lewis-Skelly (Arsenal) și atacantul Ollie Watkins (Aston Villa), exclus din cauza unor probleme medicale. Watkins marcase în amicalul cu Țara Galilor luna trecută, iar absența sa îl lasă pe Harry Kane drept singurul vârf de meserie din lotul de 25 de jucători.

Mijlocașul lui Bournemouth, Alex Scott, a primit prima convocare, în timp ce fundașul Nico O’Reilly (Manchester City), care i-a luat locul accidentatului Reece James în precedentul lot, și mijlocașul Adam Wharton (Crystal Palace) au fost menținuți.

”Ne bucurăm că Bellingham și Foden sunt din nou alături de noi”

Absența lui Bellingham din convocarea anterioară a stârnit numeroase discuții, Tuchel explicând atunci că a dorit să-i răsplătească pe cei care s-au remarcat în victoriile din septembrie cu Andorra și Serbia.

Bellingham (22 de ani), care are 44 de selecții, ultima în iunie, într-un amical pierdut cu Senegal, a avut probleme medicale la începutul sezonului, fiind abia revenit după o accidentare la umăr. Mijlocașul lui Real Madrid a înscris însă trei goluri în ultimele patru apariții.

Foden, la rândul său, a revenit la forma bună pentru Manchester City și a reușit o dublă în victoria cu Borussia Dortmund din Liga Campionilor.

”Ne bucurăm că sunt din nou alături de noi. Contribuția lor la echipele de club a fost remarcabilă”, a spus Tuchel.

”Joacă constant, au un rol important în succesul lui Real Madrid și Manchester City și marchează goluri decisive. Suntem fericiți să-i avem în formă și din nou în lot. Jude revine ca număr 10, cred că acolo se simte cel mai bine. Iar Foden va juca mai central.”

Alex Scott, convocat în premieră la naționala Angliei

Scott, născut în Insulele Canalului, a impresionat la începutul sezonului cu Bournemouth și a fost preferat în fața lui Morgan Gibbs-White sau Ruben Loftus-Cheek.

”Sper să ne confirme alegerea prin talentul și personalitatea sa”, a spus Tuchel despre Scott.

Referitor la lipsa altor atacanți de profil, selecționerul a precizat că are soluții alternative:

”Nu avem un alt număr 9 clasic în spatele lui Harry Kane, dar în funcție de situație, Anthony Gordon poate juca acolo pentru Newcastle, Marcus Rashford o face pentru Barcelona, iar Phil Foden poate evolua ca un fals nouar. Avem suficiente variante pentru a fi periculoși.”

Anglia are punctaj maxim – 18 puncte după șase meciuri – în Grupa K și va întâlni Serbia (locul 3) joi, pe Wembley, apoi Albania (locul 2), duminică, la Tirana. Albania are 11 puncte, iar Serbia 10. Doar câștigătoarea grupei se califică direct la Cupa Mondială, locul secund urmând să meargă la baraj.

Lotul Angliei

Portari: Dean Henderson (Crystal Palace), Jordan Pickford (Everton), Nick Pope (Newcastle United);

Fundași: Dan Burn (Newcastle), Marc Guehi (Crystal Palace), Reece James (Chelsea), Ezri Konsa (Aston Villa), Nico O’Reilly (Manchester City), Jarell Quansah (Bayer Leverkusen), Djed Spence (Tottenham), John Stones (Manchester City);

Mijlocași: Elliot Anderson (Nottingham Forest), Jude Bellingham (Real Madrid), Jordan Henderson (Brentford), Declan Rice (Arsenal), Morgan Rogers (Aston Villa), Alex Scott (Bournemouth), Adam Wharton (Crystal Palace);

Atacanți: Jarrod Bowen (West Ham), Eberechi Eze (Arsenal), Phil Foden (Manchester City), Anthony Gordon (Newcastle), Harry Kane (Bayern München), Marcus Rashford (Barcelona – împrumutat de la Manchester United), Bukayo Saka (Arsenal);