"Nu e uşor împotriva oricărei echipe, indiferent ce nivel are. Nu e uşor să câştigi meciurile. Mai ales că San Marino are o echipă tânără, de perspectivă, bine clădită fizic, cu intensitate, însă fără o cunoaştere foarte bună a jocului. Jucătorii lor au 20-21 de ani, nu puteau să fie la nivelul jucătorilor noştri care au experiență deosebită. M-au mulțumit jucătorii, au respectat ceea ce trebuiau să facă mai ales în prima repriză, pentru că până în minutul 60 adversarii nici nu trecuseră de mijlocul terenului.
Am jucat repede, am fost o echipă agresivă, cu 1-2 atingeri... Apoi, sigur, mă aşteptam la ceva mai mult de la unii dintre băieți. Dar asta este, nu mai vreau să mai discut. Am primit gol şi asta m-a supărat foarte tare, m-a nemulțumit. Pentru că interpretăm jocul toți împreună, vorbim aceeaşi limbă, avem aceleaşi principii şi mecanisme... eu nu vreau ca echipa asta să fie mulțumită că a dat un gol cu San Marino. Echipa asta trebuie să fie mulțumită de modul în care dă acel gol", a spus tehnicianul la postul Digisport.
"După ce am făcut schimbările, chiar dacă am marcat trei goluri nu am fost deloc mulțumit. Pentru că golurile au venit în urma unor situații întâmplătoare şi nu după nişte acțiuni la care să participe 7-8 jucători. Dar i-am felicitat pentru că e un rezultat foarte bun. Într-un fel, starea lor de spirit s-a schimbat cu această victorie", a adăugat selecționerul.
Mircea Lucescu a menționat că nu a vorbit despre greşeala lui Mihai Popescu de la golul primit în partida cu Bosnia pentru a-l învinovăți pe acesta.
"Lumea nu a înțeles ce am spus de Mihai Popescu după meciul cu Bosnia. Eu explic întotdeauna şi atunci am spus că el a greşit la acel gol. A fost o greşeală individuală, dar eu am explicat. Toată lumea se gândea că nu o să-l mai bag în echipă, că o să-l scot. Dar nu ăsta e obiectivul meu, eu trebuie să fac o echipă puternică în care jucătorii trebuie să îşi asume responsabilitatea şi să răspundă insistențelor mele de a-şi contura un tip de joc colectiv. Atâta tot. În rest, gata, a trecut, e altceva. Dacă nici eu la 80 de ani nu pot să fac o observație, nu pot să critic, nu pot să argumentez ceea ce fac, atunci cine poate să facă?", a precizat Lucescu.
Naționala României a învins reprezentativa statului San Marino cu scorul de 5-1 (2-0), luni seara, pe San Marino Stadium din Serravalle, în Grupa H a preliminariilor Cupei Mondiale de fotbal din 2026.
Acesta este cel de-al doilea meci al echipei pregătite de Mircea Lucescu în campania de calificare la CM, după ce în prima partidă "tricolorii" au făcut un pas greşit cu Bosnia-Herțegovina, scor 0-1, pe Arena Națională.
Următoarele meciuri din grupă vor avea loc în iunie, când România va juca în deplasare cu Austria (7 iunie) şi acasă cu Cipru (10 iunie).
Câştigătoarele celor 12 grupe preliminare se vor califica direct la CM 2026. Pentru celelalte patru locuri disponibile pentru zona europeană se vor bate cele 12 formații clasate pe locul secund în grupe şi cele mai bine clasate câştigătoare de grupe din Liga Națiunilor, ediția 2024-25, care nu s-au calificat prin intermediul preliminariilor.