Răzvan Marin, indisponibil pentru meciul cu Austria
Veteranul tehnician a oferit o veste mai puțin plăcută fanilor "tricolorilor". Răzvan Marin, mijlocașul central considerat un pilon al naționalei în ultimii ani, nu va fi disponibil pentru acest meci.
Cu o zi în urmă, FRF a anunțat convocarea lui Adrian Șut. Astfel, mijlocașul de la FCSB s-a alăturat în cantonamentul de la Mogoșoaia și va intra în pregătirea partidei programată duminică, de la ora 21:45.
CITEȘTE ȘI - Mircea Lucescu a convocat de urgență un jucător de la FCSB

"Cu siguranță, e o situație în care nu există altă soluție decât Răzvan Marin să nu joace. Nu s-a antrenat toată săptămâna.
S-a întâmplat cu mulți jucători, pesemne că s-au acumulat niște reziduuri, au jucat la o echipă și alta, au și schimbat echipa, lucruri care duc la accidentări.
Cel mai important pentru el e să se refacă. Asta își dorește foarte mult. Eu nu forțez niciodată jucătorii care resimt ceva.
Pentru că, dacă resimt, e o ruptură microscopică, care se poate agrava și poate duce la o perioadă lungă de absență. Trebuie să facă un RMN, m-aș bucura pentru el să nu fie foarte grav", a declarat Mircea Lucescu.