La 78 de ani, Advocaat se află în postura de a deveni cel mai în vârstă antrenor din istoria Campionatelor Mondiale. Totuși, situația se poate schimba dacă România își asigură biletele pentru turneul final din Statele Unite, Canada și Mexic.
Lucescu, antrenorul care poate rescrie recordul
Mircea Lucescu, selecționerul naționalei României, are deja 80 de ani și ar urma să împlinească 81 la scurt timp după Mondial, pe 29 iulie 2026. În cazul unei calificări, tehnicianul român l-ar depăși pe Advocaat în topul celor mai vârstnici selecționeri prezenți la un Campionat Mondial.
”Sper ca România să se califice la Mondial”
Invitat în emisiunea Goedemorgen Eredivisie de la ESPN, Dick Advocaat a vorbit despre performanța Curacao și a transmis un mesaj neașteptat pentru România.
”Sper ca România să se califice la Cupa Mondială prin play-off, pentru că selecționerul lor, Mircea Lucescu, are 80 de ani. Lăsați-l să câștige și voi termina cu asta!”, a spus tehnicianul olandez, potrivit gsp.ro.
În prezent, cel mai în vârstă antrenor care a stat pe banca unei naționale la Mondial este Otto Rehhagel. Germanul avea 71 de ani și 317 zile când a condus Grecia în ultimul meci al grupelor la turneul final din 2010, găzduit de Africa de Sud.
