Înainte de meci, Lucescu i-ar fi promis lui Tănase că îl va trimite pe teren, însă această promisiune nu s-a concretizat. Acum, "Il Luce" și-a cerut scuze public.
Mircea Lucescu și-a cerut scuze
"Îmi cer scuze public, i-am spus lui Tănase înainte de meci că va juca. Eu consideram că cineva din atac va ceda, dar nu a cedat niciunul. L-am întrebat pe Mihăilă, dar mi-a făcut semn că e în regulă, așa și la Man.
Ianis, care mai putea, era în regulă. El a făcut o partidă senzațională! S-a comportat nu doar ca un jucător, ci ca un coordonator de joc și în același timp ca un căpitan de echipă.
CITEȘTE ȘI - Fiorentina și Academia Adrian Mutu semnează un parteneriat! "Un pas fundamental"
Ei jucau de o manieră atât de precisă, atât de organizată, erau atât de siguri pe ei, și fizic la fel. Dacă vedeam că cineva scade randamentul fizic, îl schimbam. Dacă nu, nu poți să schimbi. Există riscul ca atunci când schimbi, cel care intră să iasă din concentrarea echipei și să se comporte diferit.
Este exemplul lui Bîrligea, care a jucat extraordinar. Totuși, am zis să îl schimb în final, să îi dau minute și lui Louis. El va fi un jucător foarte important pentru naționala României în viitor. Louis nu a mai intrat pe traiectoriile lui Bîrligea și astfel că s-a simțit imediat, ne-au dominat, au ieșit cu fundașii.
Bîrligea i-a supus unei așa mari presiuni pe amândoi, încât ei nu au mai avut curajul să iasă. Cum a ieșit, nu am mai făcut același lucru cu Louis, că nu au aceeași calități. Dacă dominam noi în final, Louis ar fi fost în gura porții și ar fi băgat-o în poartă. Ei sunt jucători cu calități diferite", a declarat Mircea Lucescu, potrivit fanatik.ro.
Urmărește jucătorii preferați pe Flashscore!
Flashscore a lansat una dintre cele mai solicitate funcții. Urmând modelul echipelor și meciurilor, acum puteți adăuga anumiți fotbaliști la favoriți și puteți primi notificări pentru evenimentele cheie ale jucătorilor. Mai multe detalii aici.