Aflat la cârma echipei naționale din vara anului 2021, Murat Yakin a anunțat miercuri o listă - dezvăluită treptat în ultimele două zile - cu puține surprize, cu excepția includerii lui Zeki Amdouni, atacantul lui Burnley, care încă îşi recapătă ritmul şi forma, după ce a jucat doar 45 de minute în acest sezon în urma unei rupturi de ligamente încrucişate vara trecută.
”El nu este încă la 100%, dar ştie cum jucăm, cunoaşte sistemele, automatismele, rolul său”, a explicat selecționerul, miercuri, lăudând versatilitatea atacantului în vârstă de 25 de ani.
În ciuda unui număr limitat de talente, pentru o țară mică şi muntoasă, cu 6,6 milioane de locuitori pasionați de schi şi hochei, Elveția s-a impus ca una dintre cele mai constante echipe europene la Cupa Mondială.
Ajungând în fazele finale ale fiecărui turneu de la Cupa Mondială din 2006 din Germania, Elveția s-a calificat în optimile de finală la ultimele trei turnee, deşi Mondială din 2022 din Qatar s-a încheiat cu o înfrângere zdrobitoare cu 1-6 în fața Portugaliei.
După două meciuri de încălzire pe 31 mai împotriva Iordaniei şi apoi pe 6 iunie împotriva Australiei, Elveția va începe faza grupelor pe 13 iunie împotriva Qatarului, la San Francisco. Aflată în Grupa B, Elveția va înfrunta apoi Bosnia-Herțegovina pe 18 iunie, urmată de Canada pe 24 iunie.
Iată lotul de 26 de jucători al Elveției pentru CM 2026:
Portari (3): Gregor Kobel (Borussia Dortmund/Germania), Marvin Keller (Young Boys/Elveția), Yvon Mvogo (FC Lorient/Franța);
Fundaşi (8): Ricardo Rodriguez (Betis Sevilla/Spania), Silvan Widmer (Mainz/Germania), Manuel Akanji (Inter Milano/Italia), Miro Muheim (Hamburger SV/Germania), Nico Elvedi (Borussia Moenchengladbach/Germania), Aurele Amenda (Eintracht Frankfurt/Germania), Luca Jaquez (VfB Stuttgart/Germania), Eray Comert (Valencia/Spania);
Mijlocaşi (9): Johan Manzambi (Freiburg/Germania), Granit Xhaka (Sunderland/Anglia), Remo Freuler (Bologna/Italia), Denis Zakaria (AS Monaco/Franța), Ardon Jashari (AC Milan/Italia), Michel Aebischer (Pisa SC/Italia), Djibril Sow (Sevilla FC/Spania), Christian Fassnacht (Young Boys/Elveția), Fabian Rieder (Augsburg/Germania);
Atacanți (6): Noah Okafor (Leeds United/Anglia), Dan Ndoye (Nottingham Forest/Anglia), Zeki Amdouni (Burnley/Anglia), Breel Embolo (Stade Rennais/Franța), Ruben Vargas (Sevilla FC/Spania), Cedric Itten (Fortuna Duesseldorf/Germania).
