Finala World Cup 1998, reeditată într-un amical de lux înaintea Cupei Mondiale 2026

Franța vrea să joace un amical cu Brazilia
Franța vrea să joace un amical cu BraziliaDPPI, DPPI Media / Alamy / Profimedia

Franța se va pregăti pentru Cupa Mondială de anul viitor prin două meciuri amicale internaționale cu Brazilia și Columbia, ce vor avea loc în Statele Unite în luna martie, a anunțat vineri președintele Federației Franceze de Fotbal, Philippe Diallo.

Les Bleus vor juca împotriva Columbiei în Florida și cu Brazilia la Boston, în perioada ferestrei internaționale dintre 23 și 31 martie, cu aproximativ trei luni înainte ca turneul final al Cupei Mondiale să aibă loc în Canada, Mexic și Statele Unite, între 11 iunie și 19 iulie.

"Încă nu s-a semnat nimic, dar suntem pe drumul cel bun pentru a putea respira aer american în martie, cu doi adversari de prestigiu. Cred că este o oportunitate potrivită, având în vedere că acolo se va desfășura Cupa Mondială", a declarat Philippe Diallo unui grup restrâns de jurnaliști.

"Brazilia este cap de serie, deci știm sigur că nu o vom întâlni în faza grupelor. Columbia ar putea fi adversara noastră, așa că va trebui să vedem ce spune Didier Deschamps. Până la tragerea la sorți, facem progrese bune."

Franța va fi cap de serie la tragerea la sorți pentru Cupa Mondială, care va avea loc la Washington D.C. pe 5 decembrie, în timp ce Columbia va fi în urna a doua.

Pe lângă meciurile din martie, Diallo a confirmat că deținătoarea a două titluri mondiale va mai disputa două amicale în luna iunie. El speră ca acestea să se joace pe teren propriu, pentru ca Deschamps, selecționerul cu cea mai lungă perioadă la cârma naționalei Franței, să aibă ocazia să își ia rămas bun de la publicul francez, având în vedere că va părăsi postul după Cupa Mondială.