Într-un interviu exclusiv acordat Flashscore, Ochoa vorbește despre încrederea pe care Leo Beenhakker i-a acordat-o încă de la început, amintirile de neuitat de la Cupele Mondiale, anii petrecuți în Europa și lecțiile învățate de la Javier Aguirre. De asemenea, el discută despre revenirea celor de la Malaga în LaLiga, planurile sale pentru viața de după fotbal și ceea ce speră să lase în urmă.
Guillermo, au trecut câteva săptămâni de la finalul carierei tale. Cum e viața? Nu te plictisești? Cum e ritmul?
„Nicidecum. Cred că mă adaptez confortabil la această nouă realitate. După atâția ani în fotbal, este evident diferit, dar mă bucur de această perioadă. Mă bucur pentru că, în ultimii ani, m-am pregătit pentru ziua de după fotbal.
Sunt pregătit. Sunt liniștit, fericit alături de familie, călătoresc și rămân ocupat. Încă fac multe lucruri, doar că nu mai sunt pe teren.”
Așadar, te pregătiseși deja pentru acest moment?
„Da. După Cupa Mondială din Qatar, am început să mă gândesc când și cum voiam să-mi închei cariera. Este firesc la această vârstă și cred că planificarea este importantă. Din fericire, eram pregătit.
Evident, în ultimii ani ai carierei, căutam modalități de a rămâne activ. Am mers în diferite țări, iar în cele din urmă mi-am propus să-mi închei cariera la Cupa Mondială din 2026, în Mexic. Am considerat că acesta ar fi un motiv extraordinar să continui până atunci și să închid capitolul acolo.”
Cu câteva zile în urmă, ai fost omagiat la Los Angeles. A fost ceva cu totul special. Ce ai simțit în acel moment?
„Sunt foarte recunoscător, fericit și mândru. Nu sunt întotdeauna foarte bun la a-mi exprima sentimentele, dar faptul că am primit acest tratament din partea țării mele, mai ales din partea fanilor mexicani din Statele Unite, a însemnat enorm pentru mine.
Comunitatea mexicană și latino-americană din Statele Unite este foarte puternică și foarte importantă pentru noi. Ne oferă un sprijin necondiționat. Este alături de noi în momentele bune și în cele rele, umple stadioanele și creează o atmosferă incredibilă de fiecare dată când jucăm acolo.
Sunt foarte recunoscător pentru aceste gesturi, pentru federație, pentru fani și pentru oamenii care organizează meciurile din Statele Unite. Să primești un asemenea omagiu după ce te-ai dedicat trup și suflet echipei naționale este ceva minunat. M-am bucurat enorm și am fost fericit să împart momentul cu părinții mei, care au fost și ei o parte importantă a carierei mele.”
Leo Beenhakker și începuturile
Aș vrea să ne întoarcem la începuturi, când aveai 18 ani, iar Leo Beenhakker ți-a oferit șansa de a debuta la Club América. Ce îți amintești din acel moment? Și ce fel de antrenor era Beenhakker?
„Beenhakker a fost un antrenor cu totul special, ținând cont de ceea ce realizase deja. Mai lucrase în Mexic, iar când s-a întors pentru al doilea mandat, a adus o mentalitate diferită, o altă abordare a antrenamentelor și un stil de joc diferit față de mulți alți antrenori.
Petrecuse mulți ani la cluburi precum Ajax și Real Madrid, în special la Ajax, iar această experiență i-a influențat mentalitatea. Credea în jucătorii talentați. Nu se uita la vârsta sau pașaportul tău. Avea încredere în jucătorii tineri. Cerea multă intensitate și era foarte exigent, dar, în același timp, era foarte prietenos și apropiat de jucătorii săi.
Pentru un jucător de 18 ani, să primească o asemenea șansă la un club precum America era extrem de important. Pentru cei care nu cunosc fotbalul mexican, America este un fel de Real Madrid al Spaniei. Este cel mai mare club din Mexic, cu cele mai multe trofee, iar pentru un antrenor nu este o decizie ușoară să-i ofere o șansă unui jucător de 18 ani.
La acel moment, exista un portar mai experimentat care s-a accidentat, iar Beenhakker a trebuit să decidă dacă să mă folosească pe mine sau să aducă un alt portar experimentat. Mi-a spus: «Te văd descurcându-te foarte bine. Am încredere în tine, îmi placi și cred în tine. Nu-mi pasă de vârsta ta». De la 18 ani, a început să mă folosească.”
Ce ți-a oferit ca antrenor?
„Știa cum să scoată ce era mai bun din jucători. Înțelegea de ce aveau nevoie și te inspira să-l urmezi și să-i împărtășești viziunea. Puteai învăța multe de la echipele lui. Acum nu mai este printre noi, dar îmi voi aminti mereu de el.”
Șase Cupe Mondiale
Ai intrat în istorie devenind primul portar care a jucat la șase Cupe Mondiale. Privești acest lucru doar ca pe o statistică sau este cea mai mare realizare a carierei tale?
„Este cu siguranță una dintre cele mai importante realizări ale carierei mele. Dacă te gândești la atâția ani de fotbal, există multe altele, dar șase Cupe Mondiale reprezintă, evident, una dintre cele mai mari. Am avut jucători care au evoluat la cinci Cupe Mondiale, dar nimeni nu jucase la șase. Acum suntem trei.
Nu este ușor. De-a lungul istoriei fotbalului, am văzut jucători mari, legendari, care nici măcar nu au avut șansa de a evolua la o Cupă Mondială, în timp ce alții au jucat la una sau două.
Așadar, șase Cupe Mondiale vorbesc despre longevitate, constanță și disciplină. Trebuie să menții un nivel bun atât de mulți ani, iar între Cupele Mondiale sunt patru ani. Nu este ușor să rămâi atât de mult timp în echipa națională. În fiecare etapă trebuie să demonstrezi că ești capabil și că meriți să fii acolo.
Mă simt norocos că fac parte din acest grup. Evident, nu mă pot compara cu ceilalți doi jucători, dar este important să fac parte din acel rând al istoriei fotbalului.
Și în istoria fotbalului mexican este un lucru important. Cu mulți ani în urmă, Mexicul deținea recordul de a fi jucat la cinci Cupe Mondiale, iar acest record a rezistat mult timp.
Acum sperăm ca recordul de șase să reziste și el mulți ani, pentru că, dacă o Cupă Mondială se organizează o dată la patru ani, foarte puțini oameni vor avea șansa de a ajunge la acest număr.”
Care dintre cele șase Cupe Mondiale a fost cea mai importantă pentru tine?
„Cred că fiecare a fost importantă în felul ei. Nu vreau să le clasific, deoarece fiecare m-a marcat diferit.
Când ești tânăr și nu ești titular, este mult mai greu să prinzi minute ca portar decât pentru un jucător de câmp. Când ai 19 sau 20 de ani și mergi la prima ta Cupă Mondială, știi că probabil ești la coada listei când vine vorba de a intra pe teren.
În 2006, știam că nu voi avea multe șanse să joc. Pentru mine, a fost o Cupă Mondială a învățării, a acumulării de cunoștințe și a descoperirii celei mai importante competiții din fotbal. M-am bucurat de ea pentru că nu am avut presiunea de a fi numărul unu. Priveam, învățam lucruri noi și mă bucuram de experiență.
Apoi a venit Cupa Mondială din 2010, care a fost și ea o experiență de învățare. Oamenii cunosc povestea. Javier Aguirre era antrenorul. Jucasem cu el la Gold Cup, câștigasem competiția și ne calificasem la Cupa Mondială, dar în cele din urmă a decis să folosească un alt portar. A fost dificil.
Încă jucam în Mexic, dar a fost și momentul în care am reacționat și mi-am spus: «Vreau să demonstrez că pot face asta. Trebuie să merg în Europa, trebuie să experimentez un alt tip de fotbal și să cresc ca om și ca jucător».
După acea Cupă Mondială, m-am mutat în Europa. Am reușit să mă provoc, să mă îmbunătățesc și să cresc mult. Am experimentat fotbalul european și am jucat împotriva unor jucători internaționali. Acest lucru m-a ajutat să prind primele minute ca titular și, în cele din urmă, să-mi câștig postul.
Apoi a venit 2014, o Cupă Mondială pe care o păstrez în memorie cu multă dragoste, deoarece acolo am prins primele minute. A fost debutul meu, împotriva Camerunului. A urmat meciul cu Brazilia, o altă experiență extraordinară, și partida cu Croația, pe care am câștigat-o.
Apoi a venit Rusia, în 2018. A fost o Cupă Mondială fantastică din punct de vedere al experienței. În primul meci am întâlnit Germania, o echipă împotriva căreia foarte puțini credeau că avem vreo șansă. Și apoi am câștigat cu 1-0. Până atunci, devenisem un portar mult mai matur. Juan Carlos Osorio a avut încredere în mine și m-am simțit foarte confortabil.
Apoi a venit Qatarul. Am fost portarul lui Tata Martino de la început. A avut încredere în mine ca portar și căpitan. Acel turneu a avut un moment important împotriva Poloniei, când am apărat penalty-ul executat de Robert Lewandowski. A fost foarte important pentru noi să obținem acel punct.
După Qatar, totul părea să indice că aceasta avea să fie ultima mea Cupă Mondială și ultimele mele minute la echipa națională. Dar mă simțeam bine fizic și mental și încă aveam dorința de a continua să lupt și să ofer ceva țării mele.
Când am aflat că Cupa Mondială din 2026 va fi organizată în Mexic, m-am gândit: «Nu va fi ușor. Nimeni din istorie nu a jucat la șase Cupe Mondiale». Dar mi s-a părut extraordinar să-mi închei cariera la o a șasea Cupă Mondială, în propria țară.
Așa că am continuat să călătoresc în jurul lumii pentru a ajunge acolo. Iar în cele din urmă exact asta s-a întâmplat. A fost un mod fantastic de a-mi încheia cariera.”
Penalty-ul lui Lewandowski
Să revenim la acel penalty împotriva lui Robert Lewandowski. L-ai studiat, dar diferența dintre a apăra un penalty și a primi gol este foarte mică. La ce te gândeai?
„Este un atacant extraordinar. Este letal și ratează foarte puține penalty-uri. Evident, îl exersam și îl analizam, dar penalty-urile sunt complicate. Există și un aspect mental. Contează momentul, presiunea și tot ce se întâmplă în jurul tău.
Ca portar, analizezi atacantul, urmărești videoclipuri, te uiți la procente și îi studiezi stilul. Dar și atacantul studiază portarul. Știe în ce direcție te deplasezi și de ce plonjezi într-o anumită parte.
Astfel, lucrurile devin mult mai complicate. Foarte rar se bazează un portar exclusiv pe instinct.
În acel moment, am procedat astfel împreună cu antrenorul meu de portari, Gustavo. Exersaserăm mult timp o anumită mișcare pe linia porții. Era concepută pentru a distrage și păcăli atacantul. O repetaserăm de multe ori.
Nu a fost ceva ce am inventat brusc în acea zi. Eram pregătiți pentru situația respectivă și, din fericire, a funcționat perfect.”
Așadar, executarea unui penalty este un război psihologic?
„Absolut. Momentul, presiunea, minutul meciului, toate aceste lucruri influențează execuția. Și cifrele contează, dar cred că aspectul psihologic va fi mereu esențial.”
Meciul cu Brazilia
Există o paradă sau un moment care ți-a rămas în minte până astăzi?
„Sunt atât de multe. Îmi amintesc de Cupele Mondiale din Brazilia și Qatar, dar există multe momente frumoase din perioada petrecută la echipa națională, împotriva Braziliei, Olandei și altor echipe.
Uneori, detaliile mici schimbă un meci. Ele pot deveni decisive.”
Dacă ar trebui să alegi una sau două parade?
„Cred că meciul împotriva Braziliei, în 2014. Oamenii mă cunoșteau înaintea acelei Cupe Mondiale datorită perioadei petrecute în Mexic și la Copa Libertadores, dar cred că după acel meci s-a produs o schimbare importantă la nivel internațional.
Chiar și astăzi, când mă plimb prin diferite țări, oameni de multe naționalități mă opresc și își amintesc de acel meci și de acele parade.”
Viitorul fotbalului mexican
Am vorbit mult despre Cupa Mondială și echipa națională a Mexicului. Cum crezi că arată viitorul pentru Mexic?
„Cred că Javier Aguirre a pus bazele unei fundații. A construit o echipă competitivă pentru ultima Cupă Mondială. Așteptările înaintea turneului erau foarte mari, iar Javier, împreună cu stafful său și cu experiența pe care o are, a creat o echipă capabilă să se lupte cu formații bune.
Poate că nu a fost cea mai spectaculoasă echipă, dar a fost eficientă. Javier este foarte bun la acest capitol. Știe cum să scoată maximum din ceea ce are la dispoziție.
Acum, Rafa Marquez va încerca să păstreze unele dintre lucrurile făcute la Cupa Mondială. Evident, există jucători care nu vor mai fi acolo mult timp, așa că se va uita la cei mai tineri și va folosi aceste meciuri amicale pentru a vedea pe cine se poate baza și ce opțiuni are pentru provocările viitoare. Asta face el ca antrenor: privește spre viitor fără să neglijeze prezentul.
Rafa este înconjurat de oameni care știu foarte multe despre fotbal și sper ca rezultatele să-i fie favorabile. Există câțiva jucători tineri foarte interesanți, care trebuie să continue să progreseze, să crească și să se maturizeze. Sunt sigur că pot contribui mult la echipa națională.”
Franța și AC Ajaccio
Să mergem în Franța. Ai devenit o legendă a lui AC Ajaccio în doar trei sezoane. Sosirea ta a fost umbrită de întregul caz legat de dopaj. Cât de dificil a fost acel moment pentru tine?
„A fost dificil. A fost greu pentru că veneam după o vară în care suferisem mult. Așteptam un transfer la PSG, iar apoi a apărut toată situația legată de clenbuterol. Îmi încheiam contractul și eram liber de contract, dar, din cauza acelei situații, nu puteam semna cu nimeni. Viitorul meu de la acel moment era foarte neclar și complicat.
În perioada de mercato din vară, singurul club care a venit la mine și mi-a spus «Avem încredere în tine» a fost AC Ajaccio. Președintele, Alain Orsoni, mi-a spus: «Memo, eu cred în tine. Cred în cuvântul tău. Cred că totul va fi bine. Vino și antrenează-te cu noi. Ușile sunt deschise». Mi-a spus: «Suntem o echipă mică dintr-un oraș mic, dar avem o inimă mare, iar oamenii te vor iubi».
A însemnat enorm pentru mine, deoarece sunt un om care apreciază astfel de gesturi. Când decizia a fost anunțată câteva săptămâni mai târziu și am fost exonerat, unele cluburi care fuseseră interesate de mine au început să mă contacteze din nou, dar îi dădusem cuvântul lui Alain Orsoni. El a crezut în mine când nimeni altcineva nu a făcut-o. Așa că am mers acolo.
A devenit una dintre cele mai frumoase povești ale carierei mele. Am petrecut trei ani acolo și m-am bucurat enorm de acea perioadă. Mi-au plăcut orașul, oamenii și echipa.
Eram o echipă mică, cu unul dintre cele mai mici bugete din Franța și cu așteptări foarte reduse. Nimeni nu se aștepta să rămânem trei ani în prima ligă, dar am reușit.”
Ai regretat vreodată că transferul la Paris Saint-Germain nu s-a realizat? Te mai gândești la ce ar fi putut însemna?
„Sunt lucruri care nu au depins de mine. Există lucruri pe care pur și simplu nu le poți controla. Ceea ce puteam controla era ce făceam pe teren.
Când mi s-a spus că, după rezolvarea situației, puteam merge acolo, știam că urmau să mai semneze doi portari. În cele din urmă l-au transferat pe (Salvatore) Sirigu. Asta este lumea fotbalului. Fiecare își urmărește propriile interese.
Le sunt recunoscător pentru că au avut încredere în mine. Nu o decizie fotbalistică a împiedicat transferul. Au fost circumstanțele.
Aș fi putut face ceva diferit? Nu. M-am concentrat doar asupra lucrurilor pe care le puteam controla.
Nu am avut niciodată resentimente față de ei. Nu a fost vorba că nu mă plăceau sau că nu mă doreau ca jucător. S-a întâmplat din cauza circumstanțelor și încă păstrez multă afecțiune pentru acea perioadă.”
Mai ții legătura cu oameni din Ajaccio?
„Da. Am avut o prietenie foarte strânsă cu Alain Orsoni, care între timp a decedat. Încă țin legătura cu oameni de la club și rămânem în contact.
Pregăteau chiar și un tricou în onoarea mea, pentru a ajuta clubul în situația prin care trece. Ajaccio a coborât prin mai multe eșaloane, iar eu cred că oamenii din acel oraș nu merită asta.
Este un loc minunat, cu oameni minunați, iar insula merită o echipă în prima ligă. Sper ca Ajaccio să revină acolo cât mai curând posibil.”
Perioada din Spania
După Ajaccio, ai mers în Spania, la Malaga și apoi la Granada. Ai fost fericit în Andaluzia?
„Da. Am fost norocos să locuiesc în câteva locuri frumoase din sudul Europei. Mi-a plăcut dintotdeauna plaja, iar Malaga este un oraș spectaculos.
Andaluzii sunt extraordinari. Știu să se bucure de viață, iar Malaga s-a purtat foarte bine cu mine pe toată durata șederii. Oamenii de la La Rosaleda au fost extraordinari. Este una dintre cele mai bune atmosfere din Spania. M-am bucurat enorm.
A fost și o altă perioadă de învățare. Veneam după Cupa Mondială din Brazilia, după ce jucasem și avusesem un turneu foarte bun, iar uneori te trezești în situații pe care nu le poți controla. Încerci să faci tot ce poți, dar trebuie și să înveți că viața și fotbalul pot fi astfel. Nu totul este frumos. Există momente în care trebuie să reziști, să suferi și să depășești anumite lucruri. A trebuit să fac asta, iar în cele din urmă am ajuns să joc și să mă bucur de fotbal.
Am amintiri frumoase cu echipa și cu oamenii alături de care am trăit și mi-am făcut prieteni acolo. Doi dintre copiii mei s-au născut în Andaluzia, ceea ce face legătura și mai puternică.
Apoi m-am mutat la Granada, care este foarte aproape de Málaga. Și acolo m-am simțit bine.
Spania are un campionat extrem de competitiv, unul dintre cele mai importante din lume, alături de Premier League, iar faptul că am fost acolo m-a ajutat enorm.
Evident, mi-ar fi plăcut să rămân mai mult, dar a apărut o altă oportunitate și am mers mai departe.”
Trebuie să te bucuri să vezi Malaga din nou în LaLiga. Crezi că are ce-i trebuie pentru a se salva?
„Cu siguranță nu va fi ușor, dar da. Sunt încântat să văd Malaga din nou în prima ligă. Fanii merită acest lucru. Au susținut clubul în toate momentele, inclusiv în perioadele dificile și în anii petrecuți în liga secundă. Nu au abandonat niciodată echipa și merită tot ce este mai bun.
Sunt sigur că urmează ani mai buni. Dar trecerea din liga secundă în LaLiga este dificilă, mai ales din cauza diferenței dintre bugete și a exigențelor primului eșalon. Sper să obțină rezultatele de care are nevoie pentru a se salva.
Mi-ar plăcea să văd Malaga rămânând în LaLiga mulți ani și revenind, în cele din urmă, în competițiile europene.”
Standard Liege și revenirea în Mexic
După Spania, ai ales Standard Liege, în ciuda interesului altor cluburi. Ai fost votat Jucătorul sezonului la club în al doilea an și ai avut o perioadă foarte reușită acolo. Ce a făcut ca acea etapă să fie atât de specială?
„Cred că a fost una dintre cele mai bune perioade ale mele în Europa.
Când am decis să merg acolo, am făcut-o pentru că voiam să lupt pentru trofee. Când ești în Europa, dacă nu ești la unul dintre cele mai mari cluburi din fiecare țară, este foarte dificil să câștigi campionate. Căutam un club la care să pot concura și să încerc să câștig ceva. Standard este un club mare și istoric din Belgia.
Decizia a venit după ce fusesem plecat cu echipa națională. Standard căuta un portar, iar eu am vorbit cu antrenorul, Ricardo Sa Pinto, un om excelent. Mi-a spus: «Vei fi portarul meu. Ești numărul unu. Am încredere în tine».
A fost o decizie foarte bună. Încă de la început puteai vedea cât de important era clubul, cu fani extraordinari, un stadion grozav și condiții excelente.
Am avut o perioadă foarte bună. Eram aproape de vârful clasamentului, am fost foarte aproape să câștigăm campionatul și am încheiat pe locul al doilea. Ne-am calificat în play-off-ul pentru Champions League și am jucat împotriva lui Ajax, care ulterior a ajuns în Champions League.
Am jucat și în Europa League și am învins-o acasă pe Sevilla. M-am bucurat să concurez din nou în Europa.
Este un campionat cu mult potențial și jucători talentați, urmărit de mulți scouteri. A fost o experiență foarte bună să joc pentru un club mare precum Standard.”
Nu ai vrut să rămâi în Europa? De ce te-ai întors în cele din urmă în Mexic?
„Am ajuns în Europa când aveam aproape 27 sau 28 de ani. Am petrecut trei ani în Franța, trei ani și jumătate în Spania și trei ani și jumătate în Belgia. Până atunci aveam aproximativ 34 de ani. După ce am călătorit prin lume atât de mulți ani, am primit o ofertă de la clubul la care îmi promisesem mereu că voi reveni: America.
A fost foarte important pentru mine la nivel personal. Era o ofertă pe care nu o puteam refuza, mai ales venind de la un club precum America. Aveam și alte opțiuni pentru a continua în Europa, dar circumstanțele și momentul m-au făcut să simt că venise timpul să mă întorc în Mexic.
Poate că, dacă aș fi fost mai tânăr, decizia ar fi fost diferită, pentru că luptasem atât de mult să plec din Mexic, să merg în Europa, să cresc și să descopăr țări diferite. Dar eram plecat de aproape nouă ani și jumătate. Nu pare întotdeauna atât de mult, dar a fost o perioadă lungă.
Am simțit că era momentul potrivit să mă întorc acasă și am revenit cu mare plăcere.”
Ai avut oferte și de la alte cluburi mexicane?
„Da, dar am spus nu. Pentru mine, dacă urma să mă întorc în Mexic, trebuia să fie la America.”
Sfaturi pentru tinerii jucători mexicani
Cu toată experiența pe care ai acumulat-o, ce sfat i-ai da unui tânăr fotbalist mexican care vrea să se mute în Europa?
„I-aș spune să-și urmeze visurile și să lupte pentru a le îndeplini.
Tot ceea ce depinde de el trebuie să încerce să valorifice la maximum, să se remarce și să vadă cât de departe poate ajunge. Trebuie să caute oportunitatea de a face următorul pas și de a avea un impact în fotbal. Și trebuie să se înconjoare de oameni care aduc ceva pozitiv carierei sale. Cred că acest lucru este extrem de important.
Uneori, când ești tânăr și ai realizat câteva lucruri, este ușor să te lași dus de val sau să crezi că ai ajuns deja în vârf. Dar, în realitate, urmează mult mai multe.
În Mexic, uneori trăim într-o bulă. Nu este neapărat un lucru rău — Mexicul are multe lucruri foarte bune — dar există o limită. Pentru ca fotbaliștii mexicani să crească, uneori trebuie să pleci din Mexic. Nu este ușor și nu toți vor reuși, dar dacă un jucător își dorește cu adevărat să facă asta, ar trebui să încerce. Este important să descopere cât de departe poate ajunge și să se autodepășească pe cât posibil.
Evident, depinde de obiectivele fiecărui jucător și de cât de mult își dorește acest lucru.”
Javier Aguirre și Valencia
Javier Aguirre tocmai a preluat-o pe Valencia. Ai lucrat cu el la echipa națională a Mexicului. De ce este Aguirre antrenorul la care oamenii apelează când trebuie stins un incendiu? Ce are atât de special în astfel de situații?
„Cred că pur și simplu acesta este tipul de situație în care se regăsește de obicei. În cele mai multe cazuri, echipele la care ajunge nu se descurcă prea bine. Poate că în 85 sau 90 la sută dintre cazuri este nevoie să repare ceva, deși uneori este vorba despre un proiect planificat.
Dar Javier are o personalitate care îl face foarte bun în astfel de situații. Cred că gestionează excelent grupul și scoate mult de la jucătorii săi. Face echipele competitive. Creează grupuri care luptă unul pentru celălalt și sunt dispuse să dea totul pentru coechipieri.
Personalitatea, experiența și modul său de lucru sunt importante. Știe când să fie apropiat de jucători, când să ceară mai mult și când să pună presiune pe ei.
Cred că foarte puțini oameni sunt ca el. Este foarte direct. Poate îți place stilul său sau poate nu, dar îți spune lucrurile în față. Iar eu cred că acest lucru aduce mult echipelor sale.
Am văzut rezultatele pe care le-a obținut. Cu Mallorca, a ajuns în finala Cupei Regelui. Cu Osasuna, s-a calificat în Champions League. A demonstrat că știe să scoată ce este mai bun dintr-un grup.
Când există multă agitație și apele sunt tulburi, el este omul care știe să conducă o echipă.
Sunt convins că, dacă Valencia îi va acorda timp și răbdare, poate avea un antrenor pentru mulți ani. Valencia este un club dificil și toată lumea știe asta, dar dacă îi oferă liniștea și timpul necesare pentru a munci, cred că poate face o treabă foarte bună.”
Întrebări rapide
Să încheiem cu câteva întrebări rapide. Ce jucător ți-a dat cele mai mari bătăi de cap?
„Am jucat împotriva atât de multor jucători extraordinari. Dar cred că Lionel Messi a fost foarte dificil de oprit. Când primea mingea, se întorcea și se uita la portar, trebuia să fii extrem de atent.
Și Ronaldinho a fost foarte bun. Neymar avea o viteză și o intensitate incredibile. Apoi sunt jucători precum Cristiano Ronaldo și Karim Benzema, care sunt letali.
Uneori crezi că joci mai bine decât ei, dar dacă te deconectezi pentru o clipă, marchează două goluri. Aceștia sunt genul de jucători la care o singură mică greșeală poate schimba meciul.”
Cine a fost idolul tău din copilărie? Ce portari te-au inspirat?
„Am avut mai mulți. Îmi plăceau Iker Casillas, (Gianluigi) Buffon, (Edwin) van der Sar, Dida și Oscar Cordoba. I-am urmărit pe mulți dintre acești portari când eram copil.
L-am urmărit și pe Fabien Barthez. Îmi plăcea acel tip de portar. (Jose Luis) Chilavert a fost un altul. Nu era exact stilul meu, dar l-am admirat enorm.”
Vei rămâne implicat în fotbal? Care sunt planurile tale acum? Cum arată următorul capitol din viața lui Guillermo Ochoa?
„Da, cu siguranță. Voi rămâne implicat în fotbal. Am mai multe proiecte.
Lucrez ca ambasador în diferite proiecte, inclusiv în activități legate de fotbalul spaniol, italian și francez, precum și în proiecte din Mexic. Lucrez și cu FIFA.
Am susținut discursuri și am lucrat la academii de fotbal și la alte proiecte.
De asemenea, dezvolt un proiect care implică un software ce conectează părinții, copiii, ligile și arbitrii. Ideea este să digitalizăm fotbalul amator din Mexic și Statele Unite, oferindu-le tinerilor jucători șansa de a se afirma, de a se îmbunătăți și de a avea acces la instrumente psihologice. De asemenea, vrem să le oferim oportunități de a studia online fără să fie nevoiți să plătească singuri toate costurile și, eventual, să-i ajutăm să obțină burse.
Uneori ne concentrăm prea mult asupra fotbalului profesionist, dar există atât de multe domenii la nivel de copii și juniori în care putem ajuta. Nu orice copil va deveni fotbalist în prima ligă sau va juca la o Cupă Mondială. Dar dacă poți ajuta un copil să-și găsească un loc de muncă, să-și continue educația sau pur și simplu să nu ajungă pe străzi, este deja un succes.
Acesta este unul dintre lucrurile asupra cărora mă concentrez, mai ales în America Latină, Statele Unite și Mexic.
Voi continua în fotbal. Mă ocup și de câteva proiecte de televiziune. Voi continua să lucrez ca ambasador și voi căuta în continuare modalități de a rămâne conectat la America și la echipa națională a Mexicului.
În ceea ce privește cariera de antrenor, nu cred că se va întâmpla. Nu este ceva la care mă gândesc.”
Primește știri despre echipele și jucătorii tăi favoriți
Transferuri, știri, interviuri: Activează notificările pentru știri despre jucătorii și echipele tale preferate.
