După un start dezastruos, Brazilia condusă de Dorival Junior și-a revenit în ultimele partide din preliminariile Campionatului Mondial din 2026.
În ultimul meci, Brazilia a întâlnit o Columbie puternică, clasată pe locul 4 în preliminarii, și a reușit să obțină o victorie importantă.
Meciul a fost unul echilibrat, cu răsturnări de situație. Brazilia a deschis scorul prin Raphinha, dintr-un penalty, dar Luis Diaz de la Liverpool a egalat înainte de pauză, cu un assist al lui James Rodriguez.
Soarta partidei a fost decisă în minutul 90+9.
Vinicius Jr a prins un şut de excepţie, la colţul lung, de la aproximativ 25 de metri, după o pasă a lui Raphinha.
Vinicius a marcat al doilea cel mai "târziu" gol câştigător din istoria preliminariilor Cupei Mondiale în zona America de Sud.
Doar uruguaianul Manuel Ugarte a înscris mai târziu în meci, în minutul 100.
Cu această victorie, Brazilia urcă pe locul al doilea în calificări, în timp ce Columbia se află pe locul al șaselea, la șase puncte în fața Boliviei, care ocupă locul de baraj.
Săptămâna viitoare, Brazilia se va deplasa la Buenos Aires, pentru derbyul cu marea rivală, Argentina, campioana mondială.
Flashscore Omul meciului: Vinicius Junior (Brazilia)