Dick Advocaat revine după plecarea din februarie
Dick Advocaat, în vârstă de 78 de ani, revine pe banca naționalei Curacao, deși în februarie își anunțase retragerea din funcție. Tehnicianul olandez a plecat atunci în Țările de Jos, pentru a fi alături de fiica sa, care avea probleme grave de sănătate.
În perioada în care Advocaat nu a mai condus echipa, postul de selecționer a fost preluat de Fred Rutten. Acesta urma să pregătească naționala la prima participare din istoria Curacao la Cupa Mondială, însă situația s-a schimbat cu puțin timp înaintea turneului final.
Fred Rutten a făcut un pas înapoi
Potrivit informațiilor apărute în ultimele zile, revenirea lui Advocaat a fost susținută de mai mulți jucători importanți din lot. În același timp, sponsorul principal Corendon și-a anunțat retragerea după ce președintele Federației, Gilbert Martina, confirmase că Fred Rutten va conduce echipa la Cupa Mondială.
Federația de Fotbal din Curacao a anunțat luni despărțirea de Rutten. Antrenorul a transmis că decizia a fost luată pentru a evita tensiuni înaintea competiției.
”Nu trebuie să permitem apariția unui climat care să afecteze relațiile profesionale sănătoase dintre jucători și staff. Este înțelept să fac un pas înapoi. Timpul presează, iar Curacao trebuie să meargă mai departe.”, a declarat Fred Rutten, într-un comunicat publicat de federație pe rețelele de socializare.
Advocaat poate deveni cel mai vârstnic selecționer din istoria Cupei Mondiale
După plecarea de la Curacao, Advocaat s-a alăturat celor de la Feyenoord, unde a avut rolul de consilier special al antrenorului principal Robin van Persie. Echipa din Rotterdam a terminat sezonul din Eredivisie pe locul al doilea și s-a calificat în UEFA Champions League.
Dick Advocaat va deveni cel mai vârstnic selecționer din istoria Cupei Mondiale FIFA în momentul în care Curacao va debuta la turneul final, pe 14 iunie, împotriva Germaniei. Coasta de Fildeș și Ecuador sunt celelalte două echipe din Grupa E.
