Altele

Davide Massa va arbitra meciul România – Austria

Davide Massa
Davide MassaČTK / imago sportfotodienst / Pius Koller

UEFA a anunțat oficial brigada de arbitri pentru confruntarea dintre România și Austria, programată duminică pe Arena Națională, în Grupa H a preliminariilor pentru Cupa Mondială 2026.

Davide Massa va conduce România - Austria

Partida, considerată crucială pentru "tricolori", va fi condusă la centru de italianul Davide Massa, unul dintre cei mai experimentați arbitri din Serie A și competițiile europene.

Massa, în vârstă de 44 de ani, va fi asistat la tușă de conaționalii săi Filippo Meli și Stefano Alassio, în timp ce al patrulea oficial va fi tot un arbitru italian.

CITEȘTE ȘI - România - Austria: cine transmite partida la TV

Italianul nu este la prima întâlnire cu echipa națională a României. El a mai condus două partide ale "tricolorilor": un amical pierdut în 2016 împotriva Ucrainei, scor 3-4, și un meci oficial din preliminariile EURO 2024, România – Elveția, câștigat cu 1-0, rezultat care a consfințit clasarea selecționatei noastre pe primul loc în grupă.