”Cei Trei Lei” sperau să joace prima lor finală de Cupă Mondială după 60 de ani, în timp ce La Albiceleste urmărea să ajungă pentru a doua oară consecutiv în ultimul act.
Messi și Kane sperau să-și conducă țara în finală
La 39 de ani, Lionel Messi și-a condus echipa până în semifinale cu opt goluri marcate, la egalitate cu Kylian Mbappe în cursa pentru Gheata de Aur.
Pentru Anglia, Harry Kane și Jude Bellingham, ambii cu câte șase goluri, au ajutat echipa să treacă prin bătălii epice, poate cea mai importantă fiind cea cu Mexic pe stadionul Azteca.
Cu nedreptățile resimțite din cauza ”Mâinii lui Dumnezeu” și a controverselor legate de David Beckham încă proaspete, suporterii care au traversat Atlanticul sperau la o revanșă împotriva unei echipe a Argentinei care nu impresionase la acest turneu, dar care câștigase totuși toate cele șase meciuri, marcând 17 goluri.
Încă unul împotriva Angliei și ar fi egalat cel mai mare număr de goluri marcate vreodată de Argentina într-un singur turneu final de Cupă Mondială, performanță reușită în 1930.
Start fizic din partea ambelor echipe
Argentina primise șase goluri în această perioadă, la fel ca și Anglia, care câștigaseră cinci meciuri și remizaseră unul din ultimele șase, marcând 13 goluri.
Totul era pregătit pentru spectacol.
Kane, aflat la a 121-a selecție pentru Anglia – un record pentru un jucător de câmp – și Messi, la a 33-a apariție la Cupa Mondială – de asemenea record, și-au condus echipele într-o atmosferă incredibilă.
Era de așteptat ca începutul meciului să fie unul fizic din partea ambelor echipe, fiecare încercând să-și impună autoritatea și să stabilească ritmul.
Era clar că Anglia primise indicații de la Thomas Tuchel să preseze la fiecare oportunitate, Anthony Gordon blocându-l pe Emi Martinez de trei ori în primele patru minute.
După 10 minute, șase jucători ai Angliei aveau încă un procentaj perfect de 100% la pase reușite, în timp ce echipa lui Tuchel pasa cu încredere.
Joc fragmentat
Jordan Pickford atinsese mingea doar de cinci ori, la fel ca și Messi, care fusese complet izolat până în acel moment.
Ca spectacol, meciul a lăsat de dorit în primele minute, deoarece s-au comis faulturi mărunte pe bandă rulantă, arbitrul fiind nevoit să oprească jocul constant. Pentru a sublinia acest aspect, până la pauza de hidratare din minutul 24, se acordaseră deja 11 lovituri libere.
Niciun jucător nu a atins mingea în careul advers, ceea ce spune multe, la fel ca și cele patru dueluri unu la unu câștigate din șase încercate de Elliot Anderson și cele două din patru ale lui Leandro Paredes.
Cele trei tackling-uri încercate de Paredes arată cât de multă inițiativă a avut Anglia pe alocuri, Djed Spence încercând la rândul său trei driblinguri pentru a-și ajuta atacanții.
Ambele tackling-uri din start au fost câștigate, la fel ca și două din cele trei dueluri unu la unu, într-o prestație individuală tot mai impresionantă.
Spence și Gordon creează probleme
El și Gordon au continuat să creeze probleme pe partea dreaptă a Argentinei, însă pe măsură ce prima repriză se apropia de final, influența lui Messi a început să destabilizeze mijlocul englez.
Nicio echipă nu a avut vreun șut în prima jumătate de oră, în ciuda eforturilor – o premieră din 1966 – însă Enzo Fernandez a fost aproape de gol cu un șut de la distanță.
O perioadă în care La Albiceleste i-a pus pe Cei Trei Lei în dificultate părea că le poate aduce roade, însă, din perspectiva Angliei, Argentina tot nu reușise să trimită vreun șut pe spațiul porții.
Morgan Rogers, preferat în locul lui Noni Madueke și Bukayo Saka, a reușit doar cinci pase înainte de fluierul pauzei, ceea ce sugerează că Tuchel ar fi putut greși alegerea.
Stones și Guehi, imperiali
Per total, posesia a fost de partea argentinienilor la pauză, dar individual, jucătorii Angliei s-au ținut bine.
Cuplul de fundași centrali format din John Stones și Marc Guehi a reușit 63 de pase în primele 45 de minute, toate ajungând la destinație.
Alături de efortul lui Anderson la mijloc (12 dueluri până la pauză, cele mai multe de pe teren), au făcut ca deținătoarea trofeului să nu aibă un meci ușor.
Cele două șuturi consecutive ale lui Julian Alvarez la începutul reprizei secunde, după o minge lungă simplă de la Martinez scăpată de Spence, au tras un semnal de alarmă pentru Anglia, însă reacția rapidă a celor de la Cei Trei Lei a fost de apreciat.
Rogers îi pasează lui Gordon pentru deschiderea scorului
Jude Bellingham a avut o prestație mai discretă decât de obicei, dar recuperările de două ori, jumătate din cele 10 dueluri și cele patru faulturi comise arată că influența sa a rămas importantă.
O fază de contraatac în minutul 55 l-a adus pe Rogers în prim-plan, cu o centrare perfectă pentru Gordon, care a apărut la colțul lung și a înscris primul gol al meciului cu primul șut pe poartă al Angliei.
Deși acest gol le-a dat elan și încredere, a avut doar rolul de a aprinde și mai tare dorința Argentinei, care a revenit imediat, fiind nevoie de un „tackling al turneului” din partea lui Spence la Giuliano Simeone pentru a evita egalarea imediată.
Până în minutul 60, 43,8% din acțiune se desfășurase în treimea defensivă a Angliei, dar cu o linie de cinci fundași, Argentina nu a reușit să găsească drumul spre gol.
Gonzalez schimbă fața Argentinei
Echipa lui Tuchel trecuse în avantaj și oferea acum o adevărată lecție de apărare.
Totul s-a schimbat după ce Nico Gonzalez l-a înlocuit pe Paredes. Acesta a obținut deja câteva cornere, iar lovitura sa de cap a fost respinsă excelent de Pickford, la prima intervenție cu adevărat importantă.
O triplă schimbare la Argentina imediat după a doua pauză de hidratare le-a adus controlul total al posesiei, iar Anglia a avut noroc când lovitura de cap a lui Alexis Mac Allister a lovit bara interioară.
Lovitura de cap a lui Gonzalez la colțul lung a trecut milimetric pe lângă, iar posesia colectivă de 84% a Argentinei începea să-i panicheze pe Cei Trei Lei.
Fernandez înscrie golul egalizator
26 de degajări și lipsa de acțiune ofensivă după golul lui Gordon l-au determinat pe Tuchel să reacționeze rapid, introducându-i pe Dan Burn și Nico O'Reilly în locul lui Declan Rice și al accidentatului Reece James.
Nici măcar o așezare 5-4-1 nu a fost suficientă pentru a-l opri pe Enzo Fernandez, care a trimis un șut senzațional în poartă cu cinci minute înainte de final, presiunea dând în cele din urmă roade.
Cu nouă minute de prelungiri și cu șase fundași pe teren, Anglia avea o misiune dificilă, iar după ce Mac Allister a lovit din nou bara, Messi a oferit o nouă pasă decisivă, de această dată pentru Lautaro Martinez, care a adus Argentina pentru prima dată în avantaj.
A fost o răsplată meritată după o reacție incredibilă la golul primit, iar acum Messi conducea echipa, cu opt driblinguri reușite din 11 încercate și 10 dueluri câștigate din 17, cele mai multe de pe teren.
Prea puțin, prea târziu pentru Anglia lui Tuchel
Primele minute ale lui Ivan Toney la acest turneu au venit după al doilea gol al Argentinei, Anglia aruncând totul în ofensivă în ultimele minute de prelungiri.
Cu Dan Burn jucând și ca atacant de ocazie, echipa lui Tuchel a trebuit să riște, dar în cele din urmă a fost pedepsită de schimbările făcute anterior de antrenor pentru a proteja avantajul.
Atât de aproape, și totuși atât de departe pentru Cei Trei Lei...