Gattuso i-a inclus, de asemenea, pe mijlocașul Fiorentinei Hans Nicolussi Caviglia și pe atacantul Bolognei Nicolo Cambiaghi, ambii fără selecții până acum, precum și pe fundașul lui AC Milan, Matteo Gabbia, prezent anterior în lot, dar încă fără debut.
Chiesa, în continuare omis
Cristante are 43 de selecții pentru Italia, însă nu a făcut parte din actuala campanie de calificare, ultima lui apariție fiind la Euro 2024. Tot atunci a bifat și Chiesa ultima prezență în tricoul ”azzurrilor”. Deși în Premier League a intrat doar din postura de rezervă, Chiesa a reușit totuși să marcheze de două ori pentru Liverpool.
De la instalarea lui Gattuso, Italia a obținut două victorii: 5-0 cu Estonia luna trecută și 5-4 cu Israel. Ambele echipe vor fi din nou adversare în această ”dublă”, Italia încercând să ajungă la Cupa Mondială după ce a ratat ultimele două ediții.
Norvegia conduce Grupa I cu 15 puncte, având șase în plus față de Italia, care are însă un meci mai puțin disputat. Israel se află la egalitate de puncte cu italienii (9), dar cu un joc în plus. Câștigătoarea grupei merge direct la turneul final, iar locul secund duce la baraj.

Italia va juca în deplasare cu Estonia pe 11 octombrie și va primi Israelul trei zile mai târziu, la Udine.
Lotul Italiei
Portari: Marco Carnesecchi (Atalanta), Gianluigi Donnarumma (Paris Saint-Germain), Alex Meret (Napoli), Guglielmo Vicario (Tottenham Hotspur)
Fundași: Alessandro Bastoni (Inter), Riccardo Calafiori (Arsenal), Andrea Cambiaso (Juventus), Diego Coppola (Brighton), Giovanni Di Lorenzo (Napoli), Federico Dimarco (Inter), Matteo Gabbia (AC Milan), Gianluca Mancini (Roma), Destiny Udogie (Tottenham)
Mijlocași: Nicolo Barella (Inter), Bryan Cristante (AS Roma), Davide Frattesi (Inter), Manuel Locatelli (Juventus), Hans Nicolussi Caviglia (Fiorentina), Sandro Tonali (Newcastle United)
Atacanți: Nicolo Cambiaghi (Bologna), Francesco Pio Esposito (Inter), Moise Kean (Fiorentina), Riccardo Orsolini (Bologna), Matteo Politano (Napoli), Giacomo Raspadori (Atletico Madrid), Mateo Retegui (Al-Qadsiah), Mattia Zaccagni (Lazio)