Internaționalul român Dorin Rotariu a marcat golul prin care Ankaragucu a terminat la egalitate cu Alanyaspor, 1-1, miercuri seara, pe teren propriu, în Grupa A a Cupei Turciei la fotbal.
Ankaragucu - Alanyaspor 1-1
Venezueleanul Sergio Cordova a deschis scorul pentru oaspeți (48), iar Rotariu a marcat pentru Ankaragucu (66).
Rotariu, care a intrat pe teren în repriza secundă, are 6 goluri marcate în 20 de partide în liga secundă din Turcia, în afara golului din Cupa Turciei.
În clasament, pe primul loc se află Trabzonspor (echipa la care este legitimat atacantul român Denis Drăguş), cu 7 puncte, urmată de Iskenderunspor, 5 puncte, Alanyaspor, 4 puncte, Rizespor, 3 puncte, Karagumruk, 3 puncte, Ankaragucu, 2 puncte.
Primele două clasate se califică în sferturile de finală.