Altele

CONMEBOL implementează un sistem de protecție contra rasismului şi abuzurilor online

CONMEBOL
CONMEBOLTimon Schneider / Zuma Press / Profimedia
Confederația Sud-Americană de Fotbal (CONMEBOL) a anunțat că va implementa, începând cu optimile de finală ale Copa Libertadores şi ale Copa Sudamericana, care încep marți, un sistem de protejare a jucătorilor, arbitrilor, cluburilor şi a altor părți interesate de abuzuri, discursuri instigatoare la ură şi rasism pe rețelele de socializare.

Mecanismul va fi implementat în parteneriat cu compania de protecție digitală Signify Group şi platforma sa Threat Matrix, prin intermediul căreia amenințările online vor fi identificate în timp real, a scris CONMEBOL, cu sediul în oraşul paraguayan Luque, într-un comunicat.

''Rasismul, discriminarea şi orice formă de violență nu îşi au locul pe terenuri sau online'', a declarat Alejandro Dominguez, preşedintele CONMEBOL, în comunicat.

La rândul său, directorul executiv al Signify Group, Jonathan Hirshler, a declarat, conform comunicatului, că sistemul va permite ''identificarea şi, atunci când este necesar, abordarea comportamentelor online dăunătoare cu consecințe semnificative''.

Împotriva rasismului cu ajutorul AI

Platforma este alimentată de inteligență artificială şi va fi activă în zilele de meci, cu accent pe conturile oficiale ale jucătorilor, arbitrilor şi cluburilor de fotbal.

În acest fel, a adăugat CONMEBOL, sistemul va detecta postările cu limbaj rasist, amenințător sau discriminatoriu, va raporta cele mai grave cazuri autorităților judiciare ''atunci când este cazul'' şi va informa echipele despre posibile măsuri interne, cum ar fi restricțiile de acces la stadion.

De asemenea, va furniza dovezi pentru a solicita sancțiuni împotriva platformelor digitale, inclusiv suspendarea contului sau ''eliminarea permanentă a conținutului cel mai dăunător'', se mai arată în comunicat.