Altele

VIDEO: U Cluj a condus, însă nu continuă în Europa. Gol încasat în extra time

Actualizat
U Cluj - Ararat-Armenia
U Cluj - Ararat-ArmeniaFC Universitatea Cluj
U Cluj a fost eliminată joi seară (31 iulie) din cupele europene, ardelenii fiind învinși în extra time de Ararat-Armenia scor 1-2, la capătul unei partide în care deschiderea de scor a aparținut elevilor lui Ioan Ovidiu Sabău.

Citește și: Desfășurarea partidei Universitatea Craiova - FK Sarajevo

U Cluj - Ararat-Armenia 1-1 (1-2 după extra time; rezultat tur: 0-0)

După o pauză de 53 de ani în cupele europene, U Cluj rezistă doar până în turul 2 din Conference League. De cealaltă parte, armenii de la Ararat-Armenia o vor întâlni în runda următoare pe Sparta Praga. Formația cehă a depășit la general cu 5-2 gruparea kazahă Aktobe.

Oaspeții au semnat prima ocazie de gol încă de la fluierul de start, atunci când fundașul dreapta Hovhannisyan l-a obligat pe Gertmonas să repingă în corner.

Rezumat video full

Ararat-Armenia a continuat să pună probleme, elevii pregătiți de antrenorul Tulipa înregistrând 3 șuturi pe poartă și 3 cornere în primele 6 minute de joc.

Ținută în corzi, U Cluj a rezistat și profitat pentru a fi ei cei care deblochează tabela încă de la prima lor șansă: o centrare perfectă expediată de Iulian Cristea din flancul drept l-a găsit în careul de 6 metri pe Jovo Lukic, vârful bosniac învingându-l pe Pinto cu o lovitură de cap.

La jumătatea primei părți, Șepcile Roșii au avut posibilitatea de a face 2-0, același Lukic fiind găsit de o pasă excelentă între linii trimisă de Alex Chipciu. Dintr-o poziție favorabilă, vârful bosniac a trimis balonul doar în plasa laterală exterioară a porții armene.

Ararat-Armenia a avut un gol anulat pe motiv de offside cu 10 minute înainte de finalul primei reprize.

Chiar înainte de pauză, U Cluj a avut o nouă șansă de a-și majora avantajul în urma unui contraatac, însă Macalou a pierdut ușor balonul, în ciuda faptului că extrema ivoriană a fost găsită într-o poziție favorabilă în interiorul careului.

Repriza secundă

În minutul 53, armenii au găsit egalarea după mai multe atacuri în careul ardelenilor. Hovhannisyan a fost găsit în fața porții de către Joao Lima și a îndeplinit o simplă formalitate.

Nistor a încercat un șut de la distanță, însă execuția sa s-a dovedit complet ineficientă. În minutul 61, Macalou a fost și el aproape de gol în urma unui șut plasat de la marginea careului, care a trecut puțin pe lângă poartă.

Intrat de puțin timp în teren, Andrej Fabry a trimis pe poartă cu o lovitură de cap, însă execuția a fost una destul de slabă, Pinto reușind să rețină fără emoții.

Finalul timpului regulamentar a aparținut însă armenilor, oaspeții reușind să fie mult mai activi în ultima treime. În cele din urmă, duelul avea să fie decis în extra time.

Extra time

U Cluj a arătat un joc mai bun și a reușit să își creeze ocazii în prima repriză din extra time, însă fără efect pe tabelă pentru elevii lui Ioan Ovidiu Sabău. Atanas Trică nu a găsit ținta din interiorul careului.

Cu 5 minute înainte de finalul celor 120 de minute, armenii au dat lovitura: formația din Erevan a punctat în urma unei faze fixe prin atacantul Paul Ayongo, venit de pe banca de rezerve.

Echipele de start

Echipele de start
Echipele de startFlashscore

În cazul în care obțin victoria, ardelenii se vor califica în turul 3 preliminar al Conference League, unde îi așteaptă învingătoarea duelului dintre Sparta Praga și FK Aktobe. Kazahii de la Aktobe, acolo unde evoluează Bogdan Vătăjelu și Andrei Vlad, s-au impus în prima partidă de acasă cu scorul de 2-1 în fața cehilor.