Salt la conținutul principal

Echipa de fotbal care a scris istorie, după ce s-a calificat pentru prima dată în faza principală a unei competiții europene

Țara Galilor trimite în premieră o echipă în faza principală a unei competiții europene
Țara Galilor trimite în premieră o echipă în faza principală a unei competiții europeneProfimedia

The New Saints (TNS), campioana Țării Galilor, a scris istorie prin calificarea în faza principală a Conference League, fiind pentru prima dată când o echipă galeză reușește o astfel de performanță.

După ce au obținut o victorie categorică de 3-0 în turul play-off-ului împotriva celor de la Panevezys, TNS a reușit să mențină un 0-0 în meciul retur disputat pe teren propriu, asigurându-și astfel calificarea.

Această performanță marchează o premieră pentru fotbalul galez, care va avea pentru prima dată o echipă prezentă în faza principală a unei competiții europene.

Parcursul european al celor de la TNS a început în primul tur preliminar al Champions League, unde au eliminat echipa Decic din Muntenegru.

Cu toate acestea, au fost eliminați de Ferencvaros în turul următor, ceea ce i-a trimis în Europa League, unde au fost învinși de Petrocub, dar au continuat drumul în Conference League.

Dubla cu Panevezys rămâne un moment de referință în istoria clubului.

Alege Flashscore pe GoogleVezi articolele noastre mai des
AdaugăAdaugă pe Google

Fotbal