Trupa lui Mirel Rădoi a impresionat în fața suporterilor, obținând un rezultat excelent care o apropie de faza următoare a competiției.
Aceeași situație se regăsește și în dubla manșă dintre Viking și Istanbul Bașakșehir, a cărei câștigătoare va fi adversara Universității Craiova în play-off.
La fel ca în cazul oltenilor, situația este aproape tranșată, după ce turcii au reușit o victorie importantă în Norvegia, scor 3-1.
Un adevărat miracol ar trebui să se producă joia viitoare pentru ca norvegienii să întoarcă scorul pe teren propriu.
Un adversar redutabil
Istanbul Bașakșehir este o echipă puternică, cu un lot cotat la 62 de milioane de euro, conform Transfermarkt.
Cel mai valoros jucător, Abbosbek Fayzullaev, a fost adus în această vară de la ȚSKA Moscova pentru 7,5 milioane de euro. O altă achiziție importantă este Eldor Shomurodov, împrumutat de la AS Roma.
Echipa este antrenată de Cagdas Atan (45 de ani) și se află într-o formă excelentă, având trei victorii din tot atâtea meciuri oficiale jucate în acest sezon.
În turul al doilea preliminar al Conference League, au trecut de Cherno More (1-0 și 4-0), iar acum au învins-o pe Viking.
În sezonul precedent, Istanbul Bașakșehir a terminat pe locul șase în campionatul Turciei, cu 54 de puncte.