Salt la conținutul principal

Craiova a câștigat 3-1 în Andorra și a mai încasat 400.000 de euro! Câți bani a strâns în Conference League

Universitatea Craiova a dat lovitura în Conference League! Câți bani au câștigat oltenii după victoria cu 3-1
Universitatea Craiova a dat lovitura în Conference League! Câți bani au câștigat oltenii după victoria cu 3-1Gorka Urresola / Alamy / Profimedia

Universitatea Craiova a obținut o victorie importantă, 3-1 (2-0) cu formația andorrană Inter Club d'Escaldes, joi seara, pe Estadi de la FAF din Encamp, în etapa a doua a competiției de fotbal Conference League.

Campioana României s-a impus prin golurile Assad Al Hamlawi (3), Ştefan Baiaram (5) şi Simon Elisor (86), dar a trăit periculos pe final, după ce Borja Arellano (78) a redus din diferență.

Universitatea a demarat în trombă şi avea un neaşteptat 2-0 pe tabelă după cinci minute. Al Hamlawi a marcat cu capul (3), de lângă Pochettino Jr, la centrarea lui Mora, iar apoi Baiaram (5) a reluat din 6 metri centrarea lui Bancu.

Craiovenii au jucat în continuare fără presiune, au cedat posesia gazdelor, dar şi aşa au reuşit să îşi mai creeze ocazii de gol. Băluță (10) a reluat frumos cu capul, dar portarul Diaz a reținut.

Andorrani s-au remarcat în ofensivă pentru prima oară în min. 16, când Berlanga a fost blocat salvator de Popescu în situație de unu la unu.

Lameira a fost aproape de primul său gol pentru Universitatea, dar şutul său de la circa 25 de metri, deviat de Hernandez, a fost respins spectaculos de Diaz (37).

Gazdele au mai avut o şansă până la pauză, prin Berlanga (38), cu un şut de la 20 de metri, dar Popescu a reținut.

Universitatea a mai avut o mare ocazie de gol după pauză, prin Screciu (53), care a trimis cu latul de la 16 metri, dar Diaz a respins formidabil.

Campioana Andorrei a fost din ce în ce mai periculoasă, dar jucătorii antrenați de Filipe Coelho au ignorat avertismentele. Arellano (65) a reluat slab, iar Popescu a reținut. În min. 78, Arellano a fost lansat de Molina şi l-a surprins pe Popescu cu un şut din unghi, reducând din diferență.

Universitatea a replicat imediat şi Elisor a trecut pe lângă gol la 5 metri (81). Teles a şutat pe lângă poartă de la 14 metri.

În min. 86, Elisor a închis tabela, reluând simplu de la 10 metri centrarea lui Cicâldău, după ce Teles a sărit inspirat peste minge.

În tribune a fost prezent şi argentinianul Mauricio Pochettino, selecționerul echipei naționale a Statelor Unite, pentru a-şi urmări fiul, pe Maurizio Pochettino.

Bonus de 400.000 de euro

Grație acestui rezultat, Universitatea Craiova și-a asigurat un bonus de 400.000 de euro. Astfel, formația din Bănie a ajuns la un total de 533.000 de euro câștigați din rezultatele obținute în primele două etape ale competiției europene.

Câți bani a primit Universitatea Craiova pentru calificarea în Conference League

Recompensele obținute pentru rezultatele din primele două etape se adaugă sumelor pe care Universitatea Craiova le-a încasat deja pentru participarea în faza principală a competiției.

Calificarea în această fază i-a adus clubului din Bănie 3,52 milioane de euro. La această sumă se adaugă aproximativ un milion de euro provenit din market pool și din coeficient.

Prin urmare, veniturile formației oltene din participarea în Conference League sunt considerabil mai mari decât bonusurile obținute exclusiv pentru rezultatele din primele două runde.

UEFA acordă recompense financiare și în funcție de poziția ocupată la finalul fazei principale. Ultima clasată primește 64.000 de euro, iar suma crește cu câte 64.000 de euro pentru fiecare loc în plus în clasament.

În plus, echipele care avansează în fazele eliminatorii beneficiază de alte premii. Calificarea în șaisprezecimi este recompensată cu 200.000 de euro, în timp ce accederea în optimile de finală aduce 800.000 de euro.

Miza financiară crește pe măsură ce echipele avansează în competiție. O calificare în sferturile de finală valorează 1,3 milioane de euro.

Primește știri despre echipele și jucătorii tăi favoriți

Transferuri, știri, interviuri: Activează notificările pentru știri despre jucătorii și echipele tale preferate.

Cum activezi notificările?

Notificări personalizate
Notificări personalizateFlashscore
Alege Flashscore pe GoogleVezi articolele noastre mai des
AdaugăAdaugă pe Google