Altele

CFR Cluj are antrenor după demisia lui Dan Petrescu! ”Pe el l-am ales”

Andrea Mandorlini la CFR Cluj
Andrea Mandorlini la CFR ClujFlaviu Buboi/NurPhoto / Shutterstock Editorial / Profimedia
O seară neagră pentru CFR Cluj a dus la o schimbare majoră. După eșecul umilitor din Suedia, 2-7 cu Hacken în Conference League, antrenorul Dan Petrescu și-a dat demisia. Reacția patronului Ioan Varga a fost rapidă: spune că a ales deja noul antrenor al echipei.

Deși Petrescu a revenit la CFR pe 30 aprilie, semnând un contract valabil până în 2027, rezultatele sub așteptări, culminând cu înfrângerea dezastruoasă cu Hacken, l-au determinat să ia decizia de a părăsi echipa.

În cele 68 de meciuri, a înregistrat 33 de victorii, 22 de remize și 13 eșecuri.

O față cunoscută

Andrea Mandorlini este numele ales de Varga pentru a o conduce pe CFR Cluj. Tehnicianul italian se întoarce în Gruia, acolo unde a mai avut două mandate (2009-2010 și 2024-2025).

Decizia de a-l numi pe Mandorlini a fost luată personal de Ioan Varga, care a purtat negocieri în ultimele ore. Italianul este un om de încredere al patronului, servind chiar și ca un sfătuitor neoficial.

”Sincer m-am gândit că el e mai potrivit în aceste situații de criză. De ce? Cunoaște echipa. Și e foarte facil. Știe toate detaliile, știe ce are de făcut. Data trecută n-a făcut rău, nici prima dată. De cât să mă duc cu altcineva, mai bine mă duc cu el.

”Situația e de așa natură încât trebuie să vină cineva care știe despre ce e vorba și care poate să preia din mers. Cu Mandorlini am vorbit. Nu cu altcineva. Deocamdată cu el. Azi ar trebui să vină în mod normal și să semneze. O să vorbim. Dar, pe el l-am ales.

”Sunt nemulțumit, sunt supărat, dar fotbalul așa e. Îți rezervă mereu surprize, bune sau rele. Asta e situația. Vedem mai departe. Nu știu ce să zic. Șansele sunt, dar e greu să recuperezi 5 goluri. N-are rost să mai visăm. Mergem înainte și vedem ce o fi”, a declarat Ioan Varga pentru Fanatik.

În primul său mandat la CFR, a adus în palmaresul clubului un titlu de campion, o Cupă a României și o Supercupă.

Până la sosirea și semnarea contractului cu Mandorlini, echipa va fi condusă la meciul de duminică, cu Oțelul Galați, de către antrenorii interimari Laurențiu Rus și Ovidiu Hoban.