Altele

Jucătorii argentinieni sunt niște campioni ”lipsiți de eleganță”, spune un oficial francez

Emiliano Martinez a fost autorul unor gesturi nonconformiste după finala cu Franța
Emiliano Martinez a fost autorul unor gesturi nonconformiste după finala cu FranțaProfimedia
Ministrul Sporturilor din Franța, Amelie Oudea-Castera, a afirmat, vineri, că regretă comportamentul ”jalnic” și ”lipsit de eleganță” al anumitor jucători argentinieni cu ocazia celebrării titlului mondial obținut contra Franței, criticându-l în mod special pe portarul Emiliano Martinez.

”Eu găsesc asta jalnic. Cu cât echipa noastră a Franței a știut să piardă cu demnitate, cu atât mai mult această echipă a Argentinei a acționat mai urât după această victorie, care nu a fost demnă pentru meciul pe care l-am văzut”, a declarat ministrul pentru postul RTL.

În timpul paradei jucătorilor argentinieni, după victoria cu Franța, Emiliano Martinez a fost văzut ținând în mână o păpușă reprezentând un copil, al cărui chip era acoperit de o fotografie a lui Mbappe.

”Dibu” Martinez a fost chiar ironic la adresa starului francez, autor a trei goluri, cântând în vestiar: ”Un minut de reculegere...pentru Mbappe”, înainte de a fi urmat de coechipierii săi.

”Este absolut vulgar și deloc la înălțimea mizei”, a adăugat demnitarul francez, descriind comportamentele unor ”câștigători lipsiți de eleganță”.

”Acest Emiliano Martinez nu a reușit să iasă în evidență în acest caz, ci din contră a fost patetic”, a mai spus ministrul.

Selecționata Argentinei a cucerit al treilea său titlu mondial după ce a învins Franța cu scorul de 4-2 la loviturile de departajare, duminică seara, în finala Cupei Mondiale de fotbal din Qatar, în care scorul a fost egal, 3-3 (2-0, 2-2), la capătul prelungirilor, pe Lusail Stadium din Al Daayen.