Formația cunoscută sub numele de ”The Owls” (n.r. - ”Bufnițele”) trece printr-o perioadă extrem de dificilă. După 11 etape, echipa ocupă ultimul loc în clasament, cu doar șase puncte, și se confruntă cu grave probleme financiare și administrative.
Sheffield Wednesday, unul dintre cele mai vechi cluburi din fotbalul mondial
Fondat în urmă cu mai bine de 150 de ani, Sheffield Wednesday este unul dintre cele mai vechi cluburi din fotbalul mondial, însă ultimele luni au adus o serie de crize succesive.
La 3 iunie, proprietarul Dejphon Chansiri a fost acuzat de încălcarea regulamentelor EFL privind obligațiile de plată.
Câteva săptămâni mai târziu, acesta a anunțat, printr-un comunicat publicat pe site-ul oficial al clubului, că este dispus să vândă echipa.
Citește și: ”O mafie elvețiană!” Platini, atac dur la adresa FIFA și instanței sportive
Situația s-a agravat la scurt timp după aceea, când asupra clubului a fost impus un nou embargou din cauza datoriilor către autoritățile fiscale (HMRC), iar pe 30 iunie jucătorii și stafful nu și-au primit salariile la timp.
Sheffield Wednesday urmează să întâlnească Oxford United sâmbătă (25 octombrie), însă viitorul clubului rămâne incert, atât pe plan sportiv, cât și financiar.
Clasament Championship

