Altele

Tensiuni între Conte și De Bruyne: ”Accept o primă greşeală, dar nu şi o a doua”

Antonio Conte și Kevin De Bruyne
Antonio Conte și Kevin De BruyneCiro De Luca / NurPhoto / NurPhoto via AFP

”Accept o primă greşeală, dar nu şi o a doua”, l-a avertizat marți antrenorul lui Napoli, Antonio Conte, pe fotbalistul său Kevin De Bruyne, în ajunul meciului cu Sporting Lisabona din Liga Campionilor.

Kevin De Bruyne şi-a exprimat nemulțumirea după ce a fost înlocuit în meciul pierdut duminică de Napoli împotriva lui AC Milan (1-2). Antrenorul său, Antonio Conte, l-a avertizat însă marți că nu va tolera ”o a doua greşeală” de acest tip.

Mesaj clar pentru De Bruyne: ”Accept o primă greșeală, dar nu și o doua”

”Cei care mă cunosc ştiu foarte bine care este punctul meu de vedere asupra gestiunii (lotului), asupra anumitor comportamente”, a declarat Conte pentru televiziunea Sky Sport.

”Cei care nu mă cunosc pot face greşeli. Depinde de mine să clarific situația şi să repet anumite concepte, astfel încât să fie clar pentru toată lumea că accept o primă greşeală, dar nu şi o a doua”, a afirmat el.

După meciul de la Milano, Conte, cunoscut pentru fermitatea sa, nu l-a cruțat pe internaționalul belgian: ”Sper că furia lui a fost legată de rezultat. Dacă a fost din cauza schimbării sale, a dat peste persoana nepotrivită.”

Marți, în timpul tradiționalei conferințe de presă de dinaintea meciului, Conte a fost mai diplomat: ”Ce era de înțeles, eu am înțeles, totul a fost clarificat. (...) acest caz este închis.”

Sosit la Napoli în această vară de la Manchester City, ”KDB”, în vârstă de 34 de ani, a marcat deja trei goluri în cinci meciuri din Serie A.

Dar el a avut parte de o frustrare enormă la întoarcerea sa la Manchester pentru a o înfrunta pe City în prima etapă a Ligii Campionilor (înfrângere cu 0-2): după eliminarea lui Giovanni Di Lorenzo, mijlocaşul a trebuit să cedeze locul său în minutul 26 pentru a-i permite lui Conte să-şi reorganizeze apărarea. 

Urmărește Napoli - Sporting pe Flashscore!