Oltenii pornesc cu un avantaj important după victoria cu 4-1 din tur, însă Filipe Coelho le-a cerut jucătorilor să trateze cu maximă seriozitate partida de pe stadionul Ion Oblemenco.
Filipe Coelho: ”Este bine să nu ne uităm la rezultatul din tur”
Universitatea Craiova a început foarte bine noul sezon, cu victoria categorică obținută în Belarus și câștigarea Supercupei României. Antrenorul formației din Bănie consideră însă că echipa sa mai are aspecte de îmbunătățit și nu a ajuns încă la nivelul maxim.
Filipe Coelho a precizat că deciziile privind formula de start vor fi luate după evaluarea stării fizice a jucătorilor, în contextul programului aglomerat din această perioadă.
”Mai avem o zi la dispoziție. Mai așteptăm câteva lucruri de clarificat în ceea ce privește refacerea fotbaliștilor. Noi suntem un grup și cel mai important este că suntem pregătiți, trebuie să fim competitivi.
E mereu bine când obținem rezultate bune. Suntem o echipă cu picioarele pe pământ în permanență. Din punctul meu de vedere am fi meritat să câștigam Supercupa încă din primele 90 de minute. Mai avem lucruri pe care trebuie să le îmbunătățim.
Nu putem promite că vom câștiga toate meciurile, dar vom da totul pentru a face asta. (n.r. dacă vor fi modificări în primul 11 cu ML Vitebsk) Toți jucătorii ar trebui să fie pregătiți să joace oricând, sunt profesioniști.
Nu e vorba de adversar, este vorba despre noi. Trebuie să avem grijă de fiecare jucător în parte, sunt niște lucruri pe care nu le putem controla. Singurele lucruri pe care le putem controla sunt antrenamentele.
Au doi atacanți foarte buni, atacantul din naționala Jamaicăi (n.r. Shamar Nicholson). Este bine să nu ne uităm la rezultatul din tur, cu siguranță va fi un meci greu.
E greu să jucăm din 3 în 3 zile, dar asta înseamnă că am ajuns într-o poziție bună”, a declarat Filipe Coelho la conferința de presă.
Cu cine poate juca Universitatea Craiova în turul următor
În cazul în care va elimina formația ML Vitebsk, Universitatea Craiova se va califica în turul al doilea preliminar din Champions League.
Echipa pregătită de Filipe Coelho va întâlni în faza următoare câștigătoarea dublei manșe dintre Borac Banja Luka și Levski Sofia. În meciul tur ca a avut loc în Bosnia, cele două formații au remizat, 1-1.
