UEFA l-a desemnat pe englezul Michael Oliver să arbitreze meciul dintre echipele FC Barcelona şi Paris Saint-Germain, capul de afiş al etapei a doua a Ligii Campionilor la fotbal, programat miercuri seara în Spania.
Barca şi PSG, două dintre pretendentele la câştigarea trofeului, au debutat cu dreptul în noua ediție a celei mai importante competiții continentale intercluburi: parizienii s-au impus cu scorul de 4-0 în fața italienilor de la Atalanta Bergamo, în timp ce catalanii au învins cu 2-1 formația engleză Newcastle.
Oliver (40 ani) a arbitrat-o de două ori pe PSG în sezonul trecut, când echipa franceză a reuşit să cucerească trofeul Champions League: în meciul cu RB Salzburg (3-0) din prima fază a competiției (3-0), iar apoi în faza play-off, în returul cu Brest (7-0).
Englezul a condus un singur meci disputat de FC Barcelona, în remiza înregistrată de catalani cu Atalanta (2-2) în prima fază a ediției trecute a Ligii Campionilor.
Michael Oliver a arbitrat luna aceasta partida dintre Ajax Amsterdam şi echipa antrenorului român Cristian Chivu, Inter Milano, din prima etapă a competiției, câştigată cu 2-0 de italieni.