Mijlocașul lui Manchester City, Rodri, nu este încă pregătit să joace trei meciuri pe săptămână, pe măsură ce își continuă procesul de revenire la forma fizică completă, a declarat antrenorul Pep Guardiola înaintea partidei din grupele Ligii Campionilor împotriva celor de la AS Monaco.
Câștigătorul Balonului de Aur, Rodri, a revenit pe teren în luna mai, după ce a stat opt luni pe bară din cauza unei rupturi de ligament încrucișat anterior, însă a suferit ulterior o accidentare la inghinal în timpul Campionatului Mondial al Cluburilor din iulie.
Mijlocașul spaniol a fost titular doar patru partide în acest sezon și a fost lăsat în afara lotului pentru victoria lui Manchester City cu 5-1 în fața celor de la Burnley, sâmbătă.
Rodri încă nu e pregătit să joace trei meciuri pe săptămână la cel mai înalt nivel
"Cu o zi înainte de meciul cu Burnley nu se simțea prea bine. Astăzi se simte mult mai bine, așa că vom vedea. Este diferit față de perioada Campionatului Mondial al Cluburilor – acum nu este accidentat", a declarat Guardiola marți.
"În momentul de față, după părerea mea, nu poate juca trei meciuri pe săptămână la cel mai înalt nivel. Simt că nu este încă pregătit. Are nevoie de timp. Acest tip de accident necesită cel puțin un an pentru recuperare completă", a continuat el.
În altă ordine de idei, Bernardo Silva revine miercuri în Monaco, unde a câștigat titlul în Ligue 1 în 2017. Mijlocașul portughez a fost numit căpitan al lui City înaintea sezonului, iar Guardiola s-a arătat încântat de impactul său asupra echipei.
"Nu poate fi un căpitan mai bun. Este unul dintre cei mai buni la antrenamente, un jucător extraordinar, atât de inteligent. Poate evolua în foarte multe poziții. Suntem foarte fericiți să-l avem în echipă", a spus Guardiola.