Altele

Rangers, umilită! Se cunosc toate echipele calificate în faza principală din Liga Campionilor

Actualizat
Rezultatele serii în play-off-ul Champions League
Rezultatele serii în play-off-ul Champions LeagueČTK / imago sportfotodienst / Tomas Sisk
Miercuri seară (27 august) au loc ultimele dueluri din play-off-ul Champions League.

Rezultatele finale au stabilit ultimele 4 echipe care ajung în faza principală a competiției. Benfica (Portugalia), Club Brugge (Belgia), FC Copenhaga (Danemarca) și FK Qarabag (Azerbaijan) sunt formațiile care au prins un loc în faza de campionat a Ligii Campionilor.

În urma rezultatelor înregistrate cu o seară în urmă, Kairat Almaty (Kazahstan), Pafos (Cipru) și Bodo/Glimt și-au asigurat și ele participarea în faza principală a competiției.

Joi, 28 august, de la ora 19:00 (ora României), vor avea loc tragerile la sorți care vor stabili cele 8 etape din grupa principală a Ligii Campionilor.

Toate echipele calificate în faza principală a Ligii Campionilor 2025/2026

Anglia: Tottenham, Liverpool, Arsenal, Manchester City, Chelsea, Newcastle United;

Italia: Napoli, Inter, Atalanta, Juventus;

Spania: Barcelona, Real Madrid, Atlético de Madrid, Athletic Club, Villarreal;

Germania: Bayern München, Bayer Leverkusen, Eintracht Frankfurt, Dortmund;

Franța: Paris Saint-Germain, Marseille, Monaco;

Olanda: PSV, Ajax;

Portugalia: Sporting CP, Benfica;

Belgia: Union Saint-Gilloise, Club Brugge;

Turcia: Galatasaray;

Cehia: Slavia Praha;

Grecia: Olympiacos;

Cipru: Pafos;

Norvegia: Bodo/Glimt;

Danemarca: FC Copenhaga;

Azerbaijan: FK Qarabag;

Kazahstan: Kairat Almaty;

Cum arată urnele înainte de tragerea la sorți de joi seară (28 august)

Rezultate + rezumate video ale meciurilor de miercuri seară

Club Brugge - Rangers 6-0 (tur: 3-1)

O seară absolut de coșmar pentru fosta echipă a lui Ianis Hagi, Rangers încasând în total 9 goluri de la Brugge. În returul din Belgia, scoțienii s-au văzut conduși încă din minutul 5, câteva momente mai târziu formația antrenată de Russel Martin fiind nevoită să evolueze în 10 oameni după eliminarea lui Aarons. La pauză, gazdele conduceau deja cu 5-0, asigurându-și o calificare binemeritată.

FC Copenhaga - Basel 2-0 (tur: 1-1)

Duelul din Danemarca a fost arbitrat de românul Istvan Kovacs, centralul arătând un singur cartonaș galben pentru gazde, în finalul partidei.

FC Copenhaga și-a asigurat prezența în faza principală după două goluri marcate în actul secund. Pentru elvețienii de la Basel, extrema nigeriană Filip Otele (ex-CFR) a fost integralist și a primit nota 6.5 din partea Flashscore.

Echipe de start și note
Echipe de start și noteFlashscore

Benfica - Fenerbahce 1-0 (tur: 0-0)

Trupa lui Jose Mourinho se vede nevoită să continue sezonul european în Europa League. Manșa decisivă de pe Da Luz s-a dovedit a fi una foarte grea pentru turci, Benfica având două goluri anulate în prima repriză.

În mod paradoxal, chiar un jucător turc, Kerem Akturkoglu, a înscris golul calificării pentru lusitani în minutul 35 al întâlnirii.

Fenerbahce a încheiat partida în 10 oameni, brazilianul Anderson Talisca fiind eliminat pe final.

Qarabag - Ferencvaros 2-3 (tur: 3-1). Partidă începută la 19:45

Qarabag a obținut calificarea în grupa principală a Ligii Campionilor, după ce a trecut de Ferencvaros cu scorul general de 5-4.

În manșa retur, disputată la Baku, formația din Azerbaidjan a început cu dificultăți. Lenny Joseph a marcat pentru gazde în minutul 12, dar până la pauză oaspeții au preluat conducerea. Leandro Andrade și Abdellah Zoubir, fost jucător al Petrolului și cel mai bun marcator al clubului în cupele europene, au adus două goluri decisive.

Repriza a doua a adus un nou moment de echilibru. Barnabas Varga, principalul marcator al lui Ferencvaros, și Alex Toth au înscris pentru echipa maghiară, însă Qarabag a rezistat până la final și a obținut calificarea.

Este a doua participare din istoria clubului azer în grupele Ligii Campionilor. Prima a avut loc în sezonul 2017-2018, atunci când echipa a încheiat pe ultimul loc într-o grupă cu Atletico Madrid, Chelsea și AS Roma.