Altele

Pedri nu are niciun dubiu: ”PSG e o echipă bună, dar Barcelona e și mai bună”

Pedri
PedriJavier Borrego / Zuma Press / Profimedia

'PSG este una dintre cele mai bune echipe din lume, dar noi suntem mai buni', a declarat mijlocaşul lui FC Barcelona, Pedri, marți, cu o zi înaintea meciului din Liga Campionilor dintre cele două formații.

”Este unul dintre cele mai frumoase meciuri pe care le putem juca în acest moment la nivel de club. PSG este una dintre cele mai bune echipe din lume, dar cred că noi suntem cea mai bună. Va fi un meci mare şi un mare spectacol pentru toată lumea”, a spus mijlocaşul Barcelonei într-o conferință de presă.

Metronomul blaugrana a asigurat că gigantul catalan vrea să-şi ia ”revanşa”, la un an şi jumătate după eliminarea crudă din sferturile de finală ale Ligii Campionilor din aprilie 2024 (scor general 2-4).

El a mai spus că ”preferă să joace împotriva unei echipe ca PSG, care vrea să aibă inițiativa cu mingea şi nu să se închidă în apărare”, menționând că le este mai uşor oamenilor lui Hansi Flick să ”îşi creeze ocazii” în această configurație.

CITEȘTE ȘI: PSG, decimată înainte de duelul de cinci stele cu Barcelona! Parizienii îl pierd și pe Kvaratskhelia

Antrenorul german, care a vorbit şi el în conferința de presă, a lăudat-o pe PSG, campioana Europei: ”Nu vă voi spune nimic nou, PSG este cea mai bună echipă din sezonul trecut, o echipă de clasă mondială, cu jucători fantastici şi un antrenor excelent. Va fi o mare provocare pentru noi mâine.”

Şi, în ciuda numeroaselor absențe de la parizieni (Dembele, Doue, Marquinhos, Kvaratskhelia), Flick nu îşi vede echipa ca favorită.

”Nu va fi un meci uşor, pentru că sunt o echipă căreia îi place să preseze sus, care vrea de asemenea să aibă controlul mingii, sunt foarte bine organizați, aşa că va trebui să fim la capacitate maximă de la începutul până la sfârşitul meciului”, a avertizat el.