Noul kit are o semnificație specială: el atrage atenția asupra pericolelor schimbărilor climatice și asupra topirii accelerate a ghețarului Svartisen, al doilea ca mărime din Norvegia.
Recunoscut pentru peisajele sale spectaculoase, dominate de nuanțe de albastru glaciar, Svartisen este totodată un simbol al fragilității naturii. Experții avertizează că, în ritmul actual, ghețarul riscă să dispară complet în următorii 30-50 de ani.
Prin acest demers, Bodo/Glimt dorește să transmită un mesaj puternic dincolo de fotbal, combinând performanța sportivă cu responsabilitatea socială și grija pentru mediu.

Prin integrarea elementelor de zăpadă și gheață inspirate de Svartisen în designul echipamentului, Bodo/Glimt subliniază importanța protejării acestuia.
Albul și albastrul din echipament reflectă zăpada și gheața ghețarului, iar construcția tricoului evidențiază angajamentul continuu al clubului față de sustenabilitate.
Noul echipament este realizat în proporție de 95% din material RE:fibre, provenit din deșeuri textile reciclate, un pas suplimentar în misiunea clubului de a reduce impactul asupra mediului și de a promova sustenabilitatea.

"Glimt lansează echipamente reușite de mulți ani, iar acesta este cu siguranță în top. Cred că se află printre cele mai tari modele pe care le-am avut vreodată", a declarat extrema lui Bodo/Glimt, Ole-Didrik Blomberg, despre noul design.
"Este elegant, plin de simbolism și sunt convins că va deveni preferatul fanilor, atât în Norvegia, cât și în străinătate", a mai adăugat acesta.