FCSB întâlneşte formația nord-macedoneană KF Shkendija, marți, de la ora 21:00, pe National Arena Todor Proeski din Skopje, într-o partidă contând pentru prima manşă a turului al doilea preliminar al Ligii Campionilor.
Tehnicianul cipriot a explicat că FCSB e gata să se califice în faza următoare. A adăugat că echipa a venit acolo cu un moral bun după ce a reușit să câștige ultimul meci, cel din campionat.
Charalambous spune că lotul său are calitate și că de aceea este sigur că echipa va arăta din ce în ce mai bine cu fiecare joc.
”Ceea ce s-a întâmplat în Andorra a fost o lecție bună pentru noi. Am înțeles că dacă nu dăm 100% la fiecare meci este posibil să întâmpinăm mari probleme. Am primit o palmă atunci fără să ne coste însă calificarea. Noi nu vrem să pierdem niciodată, dar uneori înfrângerile sunt bune pentru viitor”, a spus Elias Charalambous.
Tehnicianul a precizat că e conștient de faptul că nu va fi o dublă ușoară.
”Shkendija este echipa care a câştigat campionatul în sezonul precedent. Şi orice echipă care reuşeşte acest lucru, indiferent de țară, înseamnă că are calitate. Nu poți să câştigi nimic fără să ai calitate. Aşa că ne aşteptăm la un meci greu, dar important este ceea ce facem noi. Trebuie să ne facem jocul nostru şi în acelaşi timp să îi respectăm pe adversari. Trebuie să fim serioşi şi concentrați mâine pe teren”, a adăugat Charalambous.
Dennis Politic, care a acuzat o contuzie în ultimele zile, nu face parte din lotul formației bucureştene pentru partida din Macedonia de Nord.
”Dennis Politic nu este cu noi în această deplasare. Nu poate juca în acest meci şi nu vrem să ne asumăm niciun risc în ceea ce îl priveşte. Pentru că rişti este posibil să pierzi jucătorul pentru o perioadă mult mai lungă. Aşa că vom vedea cât se îmbunătățeşte starea lui când ne vom întoarce la Bucureşti şi dacă va putea juca în următorul nostru meci”, a menționat antrenorul.
