Altele

Cristi Chivu intră în istoria lui Inter Milano după startul perfect în Liga Campionilor

Cristi Chivu
Cristi ChivuAlessio Morgese / Alamy live news / Alamy / Profimedia

Interul pare să arate din ce în ce mai bine în mandatul lui Cristi Chivu. Nerazzurrii au arătat o manieră ofensivă în duelul de pe Giuseppe Meazza (San Siro) și au obținut o victorie categorică, 3-0 cu Slavia Praga.

Succesul vine după debutul convingător, 2-0 cu Ajax, și îl plasează pe tehnicianul român într-un club select al antrenorilor din istoria formației "nerazzurri".

CITEȘTE ȘI - Reacția lui Chivu după 3-0 cu Slavia Praga: "Nu sunt dezamăgit de ceea ce fac băieții!"

Cristi Chivu intră în istoria echipei Inter Milano

Chivu a devenit doar al patrulea antrenor al lui Inter care reușește să câștige primele două partide din Liga Campionilor. Înaintea lui, doar Roberto Mancini, Claudio Ranieri și Luciano Spalletti bifaseră această performanță. Reușita românului a fost imediat remarcată și în presa internațională: "Bun venit în club!", au scris cei de la Squawka, subliniind importanța debutului său la cel mai înalt nivel european.