"Va trebui să facem un joc aproape perfect, pentru că nu suntem în cea mai bună situație după rezultatul din prima manșă (pierdută cu 3-2). Trebuie să atacăm și să marcăm goluri, e destul de simplu. Trebuie să ieșim și să jucăm cu curaj, să fim noi înșine", a declarat Guardiola la o conferință de presă.
Întrebat de un jurnalist spaniol, tehnicianul catalan a recunoscut cu un zâmbet larg că a "mințit" atunci când a estimat în weekend că echipa sa are "doar 1% șanse" de a câștiga pe Santiago Bernabeu: "Aveți dreptate, pentru prima dată am mințit și nu m-ați crezut. Vom face tot ce putem", a explicat el.
Deși recunoaște că City "nu mai este mașina care a fost timp de opt ani", antrenorul Skyblues crede că jucătorii săi au demonstrat sâmbătă, împotriva lui Newcastle (4-0), că sunt capabili "în secvențe" să redevină echipa dominantă care era în urmă cu doar câteva luni.
Întrebat despre atacantul său norvegian Erling Haaland, care s-a accidentat la genunchi în weekend, Guardiola s-a arătat încântat de revenirea acestuia în echipă, fără a confirma că este apt să joace în meci, la fel ca și în cazul englezului Jack Grealish.
Prezent și el la conferința de presă, fostul jucător al lui Monaco, Bernardo Silva, a promis că actuala campioană a Angliei va face tot ce îi stă în putință pentru a "crea probleme" Realului, dar a vorbit și despre necesitatea de a gestiona "perfect" meciul pentru a spera la victorie.
"Cu calitatea ofensivă pe care o au, este sigur că vom suferi. Fie că e vorba de 20, 45 sau 60 de minute", a recunoscut el, referindu-se în special la talentul fostului său coechipier Kylian Mbappé, pentru care "nimic nu poate fi luat de bun".