Odegaard nu a mai jucat din octombrie din cauza unei accidentări la genunchi, însă mijlocașul norvegian a revenit la antrenamente înaintea vizitei bavarezilor pe Emirates Stadium.
”A fost foarte aproape să joace în meciul precedent”
Prezența lui în primul ”11” ar reprezenta un plus important pentru Arsenal, care urmărește să obțină a cincea victorie consecutivă în Liga Campionilor în acest sezon.
”A fost foarte aproape să joace în meciul precedent, așa că sperăm ca mâine să poată fi în lot”, a spus Arteta marți, în fața jurnaliștilor.
Arsenal și Bayern au început această săptămână pe primele două poziții în grupa Ligii Campionilor, iar ”tunarii” pot face un pas mare spre optimile de finală dacă îi înving pe campionii Germaniei.
Echipa lui Arteta vine la acest duel după victoria categorică, 4-1, obținută duminică împotriva rivalei Tottenham în Premier League.
”Trebuie să ne asigurăm că vom aduce aceeași energie mâine pe stadion, în rândul fiecărui jucător, și să evoluăm cu aceeași dominare, agresivitate și eficiență împotriva unei formații de top”, a spus Arteta.
”Acesta este genul de meci pe care ni-l dorim în această competiție și am fost foarte constanți.”
În lupta pentru primul titlu din Anglia după 2004, Arsenal are șase puncte avans față de ocupanta locului secund, Chelsea, care duminică va primi vizita liderului.
”Un test important pentru noi”
Însă înaintea acelui duel, Arteta știe că Bayern reprezintă o amenințare serioasă pentru seria de 15 meciuri consecutive fără înfrângere în toate competițiile.
”Mâine este un test important pentru noi, să vedem unde ne situăm”, a spus el.
”Fiecare adversar aduce provocări diferite. Evident, ei sunt într-un moment foarte bun.
Nivelul de constanță pe care îl arată în rezultate, în evoluții, în toate statisticile lor, este foarte, foarte impresionant. Știm asta.
Dar este, în același timp, o șansă uriașă pentru noi să demonstrăm de ce suntem capabili.”
Timber: ”Kane este un atacant extraordinar”
Arsenal nu a primit niciun gol în Liga Campionilor în acest sezon, însă fundașul lateral Jurrien Timber știe că misiunea va fi dificilă în fața lui Harry Kane.
Căpitanul Angliei are 15 goluri în 21 de meciuri împotriva lui Arsenal, inclusiv unul pentru Bayern pe Emirates, în prima manșă a sferturilor de finală din 2024.
Timber abia așteaptă provocarea de a-l marca pe Kane, aflat la revenirea în nordul Londrei, după perioada petrecută la Tottenham.
”Cred că este un atacant extraordinar. Toată lumea știe asta”, a spus olandezul.
”Are atâtea calități. O face de ani buni, iar acum, la Bayern Munchen, este unul dintre cei mai buni jucători din lume.
Așa că va fi o provocare interesantă pentru noi, ca echipă și ca apărători, să încercăm să-l oprim mâine.”
Arsenal - Bayern este programat miercuri, 26 noiembrie, de la ora 22:00, în etapa cu numărul 5 din Champions League. Partida va putea fi urmărită în format live text și comentariu audio pe platforma Flashscore.
