Bellingham a fost un jucător cheie în câștigarea Ligii Campionilor și a camionatului intern de către Real Madrid sezonul trecut, însă nu a fost la fel de eficient după ce a fost mutat într-un rol mai retras, ca urmare a transferului lui Kylian Mbappé.
La vârsta de 21 de ani, Bellingham a avut un start spectaculos în Spania, înscriind opt goluri în primele nouă jocuri din La Liga, dar a marcat doar două în nouă meciuri în acest sezon, după ce a reușit să înscrie în două partide consecutive luna aceasta.
"Stilul de joc, abordarea și dinamica au fost schimbate, dar am arătat că pot juca în mai multe poziții. Am reușit să mă adaptez. Prefer să joc puțin mai în față, dar nu este important pentru mine", a spus Bellingham.
"Sunt dispus să joc oriunde mă pun și nu mă afectează poziția. Întotdeauna formăm echipa pentru a câștiga... Am venit vara trecută, iar clubul l-a pierdut pe Benzema, unul dintre cei mai buni jucători ai săi. Anul acesta am semnat cu unul dintre cei mai buni jucători ai acestei generații, care a marcat multe goluri. Rolul meu se va schimba și sunt complet dispus să fac asta", a mai spus Jude, înainte de duelul cu Liverpool din Champions League.