Exclusiv | Florin Bratu, despre șansele României la Euro U21: ”Am încredere în această generație!”

Publicitate
Publicitate
Publicitate
Mai mult
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Exclusiv | Florin Bratu, despre șansele României la Euro U21: ”Am încredere în această generație!”
Florin Bratu a fost selecționerul României U21 în perioada august 2021 - august 2022
Florin Bratu a fost selecționerul României U21 în perioada august 2021 - august 2022Profimedia
Campionatul European U21, găzduit de România și Georgia, va debuta peste o săptămână, pe 21 iunie. Tricolorii sunt în Grupa B, alături de Spania, Ucraina și Croația. Într-un interviu exclusiv pentru Flashscore, Florin Bratu, fost selecționer al reprezentativei U21, actualmente antrenor la formația cipriotă Karmiotissa, a vorbit despre șansele României de a ajunge în fazele eliminatorii din cadrul turneului final.

Florin Bratu (43 ani) a pus accent pe meciul de debut pe care România U21 îl va disputa împotriva Spaniei pe stadionul Ghencea din București. Fostul atacant, care a bifat 14 apariții și două reușite pentru prima reprezentativă, acordă încredere totală tricolorilor U21, pe care i-a antrenat timp de un an, în perioada august 2021 - august 2022.

”Am încredere! Am antrenat această echipă”

Ce șanse are România U21 să treacă de faza grupelor, având adversari precum Spania, Ucraina și Croația?

Echipa națională a României are deja experiență, participând la două Campionate Europene. E adevărat că s-au schimbat generațiile, dar am văzut întotdeauna faptul că un Campionat European motivează foarte mult jucătorii și este posibil orice.

Eu am încredere, am antrenat această echipă un an de zile și pot spune că am văzut calitate. Acum contează foarte mult forma fizică, emoțională cu care ei se vor prezenta la ora primului joc.

Contează foarte mult primul joc. Primul joc este extrem de important. Dacă reușești să iei toate cele 3 puncte, ar fi fantastic, pentru că vei gestiona mult mai bine următorul joc. 

”Trebuie să ne gândim să NU pierdem acest meci”

Debutăm împotriva Spaniei, care are un lot cotat la 250 de milioane de euro, cu jucători care evoluează la echipe precum Bilbao, Tottenham sau Manchester City. Dacă obținem un rezultat pozitiv încă din primul meci, în proporții mari ne asigurăm calificarea din grupe?

Exact! Trebuie să ne gândim să NU pierdem acest meci, este foarte important. Trebuie să încercăm să obținem maximum. Este adevărat, am văzut în toamnă meciul amical dintre România - Spania disputat la Cluj (n.r. - încheiat cu scorul de 1-4 pentru iberici). O echipă bună a Spaniei, dar într-un Campionat European se poate întâmpla orice. Eu zic că jucătorii trebuie să creadă în șansa lor și să încerce să încurce Spania!

Sunt astfel două mari puncte psihologice: meciul de debut cu Spania, dar și performanța reușită de România la ultimul Campionat European, când tricolorii au ajuns până în faza semifinalelor. Atât selecționerul Emil Săndoi, cât și jucătorii pot fi cumva presați de gândul că trebuie să reușească cel puțin o performanță asemănătoare?

Ar fi greșit să se gândească la asta, pentru că în primul rând este o altă generație și dacă stai să te gândești la ce a fost înainte nu vei mai avea timp să reușești în prezent. Trebuie să particularizăm echipa națională, sunt diferiți jucătorii de acum și ei, acolo, intern, alături de antrenor și de staff să încerce să găsească soluții pentru fiecare meci în parte.

Să nu se gândească la semifinale, finale și așa mai departe...Nu! Să o ia parte în parte, meci cu meci și să vadă după aceea, în funcție de rezultate, unde pot ajunge.

Florin Bratu, în duel cu Emílson Cribari, în partida dintre Lazio și Dinamo din preliminariile UEFA Champions League 2007
Florin Bratu, în duel cu Emílson Cribari, în partida dintre Lazio și Dinamo din preliminariile UEFA Champions League 2007Profimedia

 

Despre deplasările României lui Edi Iordănescu din Kosovo și Elveția: ”Minimum 4 puncte!”

Pot fi considerate aceste două deplasări din Kosovo și Elveția cruciale în ceea ce privește posibilitatea ca România condusă de Edi Iordănescu să ajungă la Euro 2024?

Minimum 4 puncte! Orice meci este important, nu îmi place termenul ”crucial”. Am început bine această campanie, m-am uitat la antrenamentele reprezentativei, văd o atmosferă bună, contează foarte mult atunci când nu ai individualități foarte mari în momentul acesta.

Avem jucători cu calitate, nu sunt neapărat ”decisivi”, dar contează foarte mult unitatea de grup, atmosfera și ambiția de a construi ceva la nivel de echipă națională. Eu cred că pe asta se bazează Edi și în același timp am încredere că poate obține două rezultate pozitive.