Euro U21: Deși au condus cu 2-0, tricolorii lui Pancu au fost învinși de Albania

Publicitate
Publicitate
Publicitate
Mai mult
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Euro U21: Deși au condus cu 2-0, tricolorii lui Pancu au fost învinși de Albania
România U21 a pierdut cu 3-2 în fața Albaniei U21
România U21 a pierdut cu 3-2 în fața Albaniei U21Profimedia
Debutul pentru preliminariile Euro U21 nu a fost unul bun pentru tricolorii lui Daniel Pancu, România fiind învinsă în Albania, scor 3-2.

Albania U21 - România U21 3-2

Selecționata Under-21 a României a început bine partida care s-a desfășurat pe Elbasan Arena. În prima repriză, Borza și Louis Munteanu au ratat cele mai mari ocazii pentru tricolori, tabela rămânând nemodificată la pauză.

Toate reușitele aveau să vină în partea secundă. Imediat după pauză, Constantin Grameni a reluat în plasă o centrare venită de la Adrian Mazilu. 11 minute mai târziu, Andrei Borza a majorat avantajul pentru tricolori, după ce portarul albanez a respins în față un șut expediat de Rareș Ilie. Fundașul lateral al Rapidului a îndeplinit o simplă formalitate, iar meciul părea a fi câștigat de România.

Ultima jumătate de oră a fost una de coșmar pentru tricolori, întrucât gazdele au reușit o ”remontada”. După ce au ratat o ocazie mare prin Pajaziti, Ignat reușind să respingă de pe linia porții, albanezii nu au mai iertat. Introdus pe teren de puțin timp, Cristian Shpendi a sunat revenirea pentru gazde, apoi Berisha a restabilit egalitatea cu un gol superb reușit de la 30 de metri, mingea șutată de mijlocaș ajungând în vinclul porții apărate de Sava.

În minutele de final, Adrion Pajaziti, legitimat la Fulham, a dat lovitura de grație după un assist semnat de Shpendi. Albania a jucat deja două meciuri în Grupa E, ambele fiind încheiate cu succes, adversarii României fiind pe primul loc. 

În următoarea rundă, programată pe 13 octombrie, România va primi vizita Armeniei, codașa grupei.