Euro 2025: România U21 învinge în prelungiri Finlanda după golul lui Matei Ilie

Publicitate
Publicitate
Publicitate
Mai mult
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Euro 2025: România U21 învinge în prelungiri Finlanda după golul lui Matei Ilie
Louis Munteanu, în duel cu Leo Walta
Louis Munteanu, în duel cu Leo WaltaProfimedia
România U21 obține o victorie la limită în fața selecționatei din Finlanda, scor 1-0, în Grupa E din cadrul preliminariilor pentru Euro 2025.

România U21 - Finlanda U21 1-0

A fost un duel plin de emoții pe Stadionul Municipal din Sibiu, acolo unde tricolorii lui Daniel Pancu urcă pe locul 3 în grupă în urma acestui succes, la un singur punct în spatele Elveției, care a înregistrat doar o remiză albă în duelul cu Armenia.

În prima parte a jocului, Tavi Popescu a irosit cea mai mare ocazie pentru România, extrema de la FCSB având o finalizare slabă din 6 metri. 

Tot în primele 10 minute, execuția lui Baiaram (Universitatea Craiova) a fost respinsă în corner de apărarea oaspeților.

După pauză, ocaziile tricolorilor au început să apară cu 25 de minute înainte de fluierul final. Louis Munteanu a trimis balonul aproape de țintă în urma unui șut expediat din afara careului, în vreme ce portarul Bergstrom s-a opus încercării semnate de Marius Corbu (Puskas Academy).

În ultima parte a jocului, finlandezii au evoluat în 10 oameni, după ce fundașul Koski a primit al doilea galben și a fost eliminat.

Ultimul minut al prelungirilor a adus și entuziasmul absolut la Sibiu. În urma unui corner executat de Rareș Ilie (Laussane), un alt Ilie, Matei, a înscris golul victoriei cu o lovitură de cap. Fundașul CFR-ului a fost apoi eliminat imediat după reușita care a adus 3 puncte selecționatei Under-21 a României. 

Clasament Grupa E
Clasament Grupa EFlashscore