Emil Săndoi nu va mai continua la naționala U21

Publicitate
Publicitate
Publicitate
Mai mult
Publicitate
Publicitate
Publicitate

Emil Săndoi nu va mai continua la naționala U21

Emil Săndoi
Emil Săndoi Profimedia
La finalul partidei cu Croația U21, Emil Săndoi a lăsat de înțeles că nu va continua pe banca tehnică naționalei U21.

După un turneu final sub așteptări, în care nu am reușit să profităm de avantajul propriului teren și am fost eliminați fără să marcăm niciun gol (golaveraj 0-4), Emil Săndoi a spus că nu își reproșează nimic din punct de vedere al selecției. "În rest, fiecare antrenor are să își reproșeze ceva. Poate n-am fost inspirat. Însă în momentul de față eu cred că am luat cei mai buni jucători din campionatul pentru turneul final", a precizat Săndoi.

Referitor la contractul cu FRF, Săndoi a anunțat că acesta s-a încheiat odată cu fluierul final al partidei cu Croația. Selecționerul a lăsat să se înțeleagă că nu va mai continua la conducerea naționalei de tineret.

"Mie mi se încheie contractul cu Federația Română de Fotbal. De fapt, s-a încheiat contractul la ultimul fluier al arbitrului. Dar dacă aș fi avut 10 de ani de contract cu FRF, nu cred că ar fi fost o problemă să încheiem dacă aveam o discuție și nu se mai dorea colaborarea cu mine", a declarat Săndoi. 

Citește și: Emil Săndoi: "O sărbătoare tristă a fotbalului românesc" / "Cred că am fost în creștere"

FRF va face o analiză

În ziua meciului cu Croația, președintele Federației Române de Fotbal, Răzvan Burleanu, a spus că Săndoi mai are contract până în 15 iulie și că prestația acestuia va fi analizată de Comisia Tehnică. 

”Contractul lui Emil Săndoi expiră pe 15 iulie. Comisia Tehnică a FRF se va întruni, va avea o analiză a prestației naționalei de tineret și a acestui mandat al lui Emil Săndoi”, a declarat Burleanu.

Citește și: Emil Săndoi, aproape de despărțirea de România U21. Cine este favorit să îi preia locul

România U21 va disputa următoarea partidă în luna septembrie, în deplasare la Albania, contând pentru calificările la EURO.