Altele

România și-a aflat adversarii de la Campionatul European U19 pe care îl găzduieşte

Trofeul Euro U19
Trofeul Euro U19FRF.ro

Selecționata României a fost repartizată în Grupa A, alături de Danemarca, Spania şi Muntenegru, la turneul final al Campionatului European de fotbal Under-19, care va avea loc în România, în perioada 13-26 iunie.

În Grupa B a competiției care va fi găzduită de stadioane din Bucureşti (Giuleşti şi Arcul de Triumf), Voluntari (Anghel Iordănescu) şi Ploieşti (Ilie Oană) vor evolua echipele Germaniei, Norvegiei, Angliei şi Olandei.

Tragerea la sorți a fost efectuată de fotbalistul Alex Paşcanu, jucător la FC Rapid Bucureşti.

Primele două clasate din fiecare grupă se vor califica în semifinale.

România a mai găzduit o dată turneul final al competiției, în 2011, când a încheiat Grupa A pe ultimul loc, cu un egal (0-0 cu Irlanda) şi două înfrângeri (1-3 cu Cehia, viitoarea finalistă, şi 0-1 cu Grecia). Titlul a fost cucerit atunci de Spania.

Turneu amânat

România trebuia inițial să găzduiască turneul final în 2021, dar competiția a fost anulată din cauza pandemiei de Covid-19.

Spania, campioana europeană en titre la nivel U19 şi de nouă ori câştigătoare a turneului în actualul format, s-a calificat câştigând o grupă echilibrată şi complicată, în care a lăsat acasă Franța, Italia (gazda grupei) şi Letonia, potrivit site-ului FRF.

Danemarca a câştigat cu maximum de puncte o grupă cu Austria, Ungaria (gazdă) şi Islanda.

Muntenegru va debuta la un turneu final continental Under-19 după un parcurs de excepție într-o altă grupă foarte echilibrată de la turul de elită, găzduită de Georgia. Muntenegrenii au remizat cu Slovacia (1-1), au învins cu 1-0 Polonia şi au dispus cu 3-1 de Georgia.

Echipa României, pregătită de Ion Marin, s-a calificat direct la turneul final. România nu mai participase la un turneu final Under-19 din 2022, când a pierdut toate cele trei meciuri.

Biletele pentru turneul final, disponibile din 24 aprilie

Începând cu data de 24 aprilie, fanii fotbalului vor putea achiziționa bilete pentru meciurile din luna iunie. Prețurile biletelor sunt accesibile, astfel încât suporterii să poată fi aproape de spectacolul fotbalistic de top al viitoarelor staruri europene:

Faza grupelor: 4 euro (categoria 1) și 3 euro (categoria 2);

Semifinale: 5 euro (categoria 1) și 4 euro (categoria 2);

Finala: 7 euro (categoria 1) și 5 euro (categoria 2).